Flipped

Filmul „Flipped” (in regia lui Rob Reiner, care ne-a oferit si „The Bucket List„) mi-a amintit de Erostrat din „Zidul” lui Sartre. Mi-a amintit de perspectiva aeriana. Diferenta e ca astazi o percep complet diferit fata de Sartre. Unde mai pui ca nici nu banuiam, atunci cand am citit cartea, ca voi ajunge sa vizitez toate locurile descrise de Sartre si sa experimentez propria frica de perspectiva aeriana, care sa-mi indrepte atentia asupra mea, nu asupra celorlalti.

A trebuit sa capat rau de inaltime si apoi sa invat sa mi-l vindec, spre a intelege aceasta diferenta. Descrierea peisajului vazut de sus poate fi comuna, dar interpretarea mi s-a schimbat radical comparativ cu viziunea lui Sartre, care acum mi se pare trista, deprimanta, lirica, dar nicidecum profund spirituala. Sartre vede doar dimensiunea superioritatii trufase in perspectiva aeriana, vede oamenii aproape ca pe niste taratoare, nu se vede pe sine, tocmai pe sine se exclude din peisaj, fiindca tocmai de sine fuge, de fapt. Eu nu pe oameni ii privesc azi de sus, din perspectiva aeriana, aceasta mare prietena a Umanului, ci doar pe mine insami. Acest „sus”, la Sartre, inseamna fuga de sine si de oameni, o vedere orbita de ego, o largire a perspectivei strict vizuale si nu a celei spirituale.

„Pe oameni trebuie sa-i vezi de sus. Stingeam lumina si ma asezam la fereastra: nici prin gand nu le trecea ca puteau fi observati de sus. Isi ingrijesc fatada, uneori chiar si spinarile, dar toate efectele lor sunt calculate pentru spectatori de un metru saptezeci. Cine s-a gandit vreodata la forma unei palarii de melon asa cum apare vazuta de la etajul sase? Neglijeaza, nu-si apara, cu ajutorul unor culori vii si al unor stofe tipatoare, umerii si craniile, habar n-au cum sa lupte impotriva acestui mare dusman al Umanului: perspectiva aeriana. Ma aplecam si ma umfla rasul: unde e faimoasa lor <pozitie verticala> de care sunt atat de mandri: apareau literalmente striviti de trotuar, si de sub umeri le ieseau doua picioare lungi, aproape taratoare.

La balconul de la etajul sase: acolo ar fi trebuit sa-mi petrec intreaga viata. Superioritatile morale trebuie sa se sprijine pe niste simboluri materiale, altfel risca sa cada. Asadar, in ce consta superioritatea mea fata de oameni? E o superioritate de pozitie, nimic altceva: m-am situat deasupra umanului care salasluieste in mine si il contemplu. Iata de ce-mi plac turnurile Catedralei Notre-Dame, platformele Turnului Eiffel, Bazilica Sacre-Coeur, balconul meu de la etajul sase de pe strada Delambre. Constituie excelente simboluri.

Uneori eram nevoit sa cobor pe strazi. Ca sa ma duc la serviciu, de pilda. Ma sufocam. Cand te afli la acelasi nivel cu oamenii, e mult mai greu sa-i consideri furnici: te ating.(…)

Stiam ca sunt dusmanii mei, ei insa nu stiau acest lucru. Se iubeau unii pe altii, erau solidari; si mie mi-ar fi dat totusi din cand in cand cate o mana de ajutor fiindca ma credeau semenul lor. Daca ar fi putut ghici cea mai infima particica de adevar, m-ar fi batut.(…)

– Stiu cine e tipul dumitale, mi-a spus el. Se numeste Erostrat. Tinea mortis sa ajunga celebru si n-a gasit nimic mai bun decat sa dea foc Templului din Efes, una din cele sapte minuni ale lumii.
– Si cum il cheama pe arhitectul templului?
– Nu-mi mai aduc aminte, marturisi el, mi se pare chiar ca nici nu i se stie numele.
– Adevarat? Dar tii minte numele lui Erostrat? Vezi deci ca tipul nu si-a facut o socoteala asa de gresita.(…)

Intrucat nu auzisem niciodata vorbindu-se de Erostrat, m-am simtit incurajat de povestea lui. Murise de mai bine de doua mii de ani si fapta lui inca mai stralucea, asemenea unui diamant negru. Incepusem sa cred ca destinul meu va fi scurt si tragic. La inceput mi-a fost frica, pe urma m-am obisnuit cu acest gand. Daca privesti problema dintr-un anumit punct de vedere, e atroce, dar dintr-un altul, ii confera clipei care trece o forta si o frumusete considerabile.(…)”

Cineva mi-a zis de curand: „Draga, noi, aici, traim la <parter>. Ne trebuie o perspectiva mai inalta ca sa intelegem ce ni se intampla. Uite, gandeste-te la toate obstacolele si suferintele sub forma unui blocaj pe autostrada.

Imagineaza-ti ca stai, nervoasa, in masina, fara sa intelegi ce ti se intampla, intarzii la serviciu sau la o intalnire importanta, te tot uiti la ceas, grabita, iar iritarea iti creste cu fiecare secunda, fiindca nu intelegi de ce esti blocata acolo.

Apoi incearca sa-ti imaginezi ca ai puteri de Superman si esti sus, pe o cladire din apropiere. De acolo, de la inaltime, vezi totul, inclusiv pe tine, nervoasa, in masina, si capeti o alta perspectiva. Pe noi ne framanta, ne tulbura si ne blocheaza acel <de ce>. Insa raspunsul nu este aici, jos, ci numai de acolo, de sus, poti vedea tabloul complet.

De acolo ai putea vedea exact cauzele blocajului de pe autostrada. Poate fi vorba despre un accident. Vazand de acolo, te linistesti, intelegand ce ti se intampla. Poate, daca ai vedea, ai simti compasiune pentru oamenii raniti in accident, din <cauza> carora trebuie sa-ti <pierzi> tu timpul in blocaj. Poate ca unii si-au pierdut viata. Atunci, poate ca nu te-ar mai irita asa tare asteptarea ta, aparent inutila, dar in siguranta, din masina.

Poate ai gasi ceva mai presus decat locul sau interesul catre care te indreptai, sau intentia pe care o aveai, care sunt momentan blocate. Ba mai mult, daca ai <vedea> si mai departe, ca acel blocaj te-a impiedicat sa-ti continui traseul si ca urma sa fii implicata, la randul tau si fara vina ta, intr-un accident la urmatoarea intersectie, ai putea fi chiar recunoscatoare fiindca esti blocata in traficul de pe autostrada.

Sau ai putea vedea, simplu, ca se se executa lucrari de intretinere la partea carosabila si atat. Ai intelege ca asta reprezinta un bine public, care poate scuti oamenii de posibile accidente, si te-ai putea bucura.

Oricum ai lua-o, de sus se vede totul din ce in ce mai clar, se vede o perspectiva mult mai larga la care nu avem acces de aici, de jos. Se inteleg altfel cauzele. Deci, nu te intreba <de ce> la parter, suie-te pe <bloc> daca chiar vrei sa vezi sau sa intelegi. Acolo, sus, e liniste, e cunoastere adevarata.”

Perspectiva aeriana din sicomorul Juliei, fetita din film, mi-a mai amintit si de faptul ca adoram sa ma catar cat mai sus in copaci, cand eram mica. Stateam si eu, la fel ca ea, ore in sir, aveam impresia ca sunt un pic mai aproape de cer.

De la parter sau de la etaj/din copac, de sus, esti tot tu privitorul. Numai perspectiva se schimba. Imi place expresia „Beauty is in the eye of the beholder” (Frumusetea e in ochiul celui care o priveste). Expresia e veche, nici nu se stie cine a spus-o primul.

Platon aduce in discutie ideea aceasta in „Banchetul (sau despre dragoste)„: „Remember how in that communion only, beholding beauty with the eye of the mind, he will be enabled to bring forth, not images of beauty, but realities (for he has hold not of an image but of a reality), and bringing forth and nourishing true virtue to become the friend of God and be immortal, if mortal man may.”

Shakespeare aminteste si el oarecum expresia in „Zadarnicele chinuri ale dragostei”: „Beauty is bought by judgement of the eye”.

Citatul se regaseste si in „Jane Eyre” de Charlotte Brontë: „Beauty is in the eye of the gazer.”

O prietena mi-a povestit zilele trecute ca un tip, cunoscut de-al sau, calatorea pe vremuri intr-un autocar care venea din Turcia. De regula, autocarele astea erau intesate de romani care faceau trafic de marfuri turcesti. Omul statea langa o blonda extrem de apetisanta; anii lui cam multisori, din buletin, aratandu-se spasiti in fata cuceritoarei tinereti a fetei. Pe bancheta din spatele sau erau doi tineri, frati. Unul dintre ei, care se tot foise, a indraznit sa-l abordeze pe omul nostru la un popas si i-a zis ca ii da tot ce vrea, ca are aur, blugi, etc., in schimbul pretiosului loc pe scaun, langa atragatoarea blonda.

Zici ca murea sa stea langa ea. Si cand colo, chiar asa s-a si intamplat. Zambind, omul i-a cedat locul tanarului, fara sa ceara nimic in schimb. Peste putin timp, autocarul avea sa fie lovit de tren, la o trecere la nivel cu o cale ferata. Cei de pe locurile din fata au fost efectiv zdrobiti. Tinerii aceia au murit, insa omul care ii cedase locul baiatului a scapat teafar si nevatamat. A vazut cum cei care respirau, vorbeau, radeau, flirtau, cu cateva clipe inainte, zaceau in balti de sange, in timp ce calatorii din tren, neafectati de accident, coborasera si jefuiau ca hienele tot ce prindeau. Furau tot ce se putea, blugii din bagaje, bijuteriile victimelor.

Acum doi ani, in Grecia, traficul autostrazii pe care rulam lejer s-a gatuit brusc si blocajul s-a prelungit. Am oprit motoarele masinilor si ne-am catarat pe parapetul despartitor ca sa vedem ce se intamplase in fata. Insa convoiul de masini era prea lung. Atunci am inceput sa ne studiem unii pe altii, sa incercam sa socializam, sa ne dam cu parerea, sa impartasim cumva starea de asteptare. Ce frumos interactioneaza oamenii, dezinteresat si comunitar, cand se intampla sa fie in aceeasi oala!

Dupa o vreme, o masina de interventie a inceput sa-si croiasca drum printre noi catre locul incidentului care bloca traficul. A mai durat ceva, apoi, cand nu ne asteptam, sau fix atunci, masinile din fata au inceput sa se puna in miscare, pe rand. Deja depasiseram, educati de necesitatea asteptarii si antrenarii rabdarii, frenezia ajungerii la destinatie, devenind total absorbiti de curiozitatea a ce se intamplase. Ne preocupa gandul sa nu fi fost careva ranit intr-un accident. Nu era. O masina mare de marfa se rasturnase, cursese uleiul de la motor pe carosabil, se intervenise spre a se inlatura pericolul de incendiu sau explozie pentru siguranta celorlalti participanti la trafic.

De fapt, totul era doar pentru siguranta noastra, a participantilor la trafic. Asa se petrece totul in viata. Chit ca nu stim si batem darabana pe volan, nervosi, la <parter>, in masina, fie ca ne cataram, dar nu putem strabate prea departe cu privirea, fie ca intelegem sau curiozitatea ne este satisfacuta cand trecem pe langa obstacolul din drum. Daca nu aflam cauzele din perspectiva aeriana, atunci le vom intelege de abia cand vom fi depasit obstacolul din drum.

Totul e spre bine. Stanislaw Jerzy Lec spunea intr-un aforism: „O zi intreaga nu mi-am putut aminti cuvantul ghilotina. Capul se apara.”🙂

Cat despre cap, despre ganduri, despre <de ce>, despre creier, iata o idee superba din filmul „Flipped”:

„Un tablou e mai mult decât suma părţilor componente.  O vacă e doar o vacă, luată singură. O pajişte, în sine, e doar iarbă şi flori. Şi soarele, răzbătând printre copaci, e doar o rază de lumină. Dar dacă le pui unele lângă altele, e magie.”

„Nu am înţeles pe deplin la ce se referea, până-ntr-o după-amiază când eram cocoţată în sicomor. Voiam să dau jos un zmeu. Mă urcasem foarte sus, mai sus ca niciodată. Şi cu cât urcam mai sus, cu atât mai fascinantă era priveliştea. În timpul unuia dintre acele apusuri, ideea tatălui meu, cum că întregul e mai mult decât suma părţilor, mi-a trecut din minte în suflet.”

„Încă din şcoala primară începusem să privesc cunoscuţii,  întrebându-mă dacă erau mai mult sau mai puţin decât suma părţilor lor. Mulţi, ca întreg, erau mai puţin.”

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: