Bucuria

Oameni buni, traiesc simplu o bucurie pe care v-o impartasesc. Am devenit o surpriza pentru medici: boli care au aparut de „niciunde” s-au vindecat „miraculos”.

Vara trecuta am fost muscata de o capusa. M-am pomenit din senin cu ea in… buric. Nu se dadea dusa, asa ca am scos-o chirurgical. Apoi am inceput sa ma agit, fiindca micii paraziti pot fi purtatorii bacteriei Borrelia, care poate genera temuta boala Lyme, poreclita si „boala cu 1000 de fete”. Am facut analize, rezultatul era ingrijorator, usor pozitiv, adica aveam in sange anticorpi specifici Borreliei. Era un indiciu acut; cronic iesise negativ rezultatul. Am cautat un medic expert si l-am gasit tocmai in Ungaria. I-am trimis ser obtinut din centrifugarea sangelui pentru analize. Rezultatul l-a lasat pe medic mirat. Mi-a zis ca e o ciudatenie pe care n-a mai intalnit-o, ca „detin” anticorpi pentru 3 radacini de Borrelia dar, cu toate astea, declara clar rezultatul negativ din suma analizelor. M-a intrebat daca nu cumva am vreo afectiune reumatica. Ba da, aveam un deget sucit de la bicicleta!

Apoi m-am mai pomenit cu alte doua afectiuni nou-noute. La un ecograf de rutina a inceput sa se iveasca evolutia unei hidronefroze, care avansa incet, dar sigur. Medicul mi-a zis ca urina mi se intoarce din vezica plina in rinichi, un fenomen mai rar, dar periculos. Era a doua sau a treia oara cand auzeam ca incep sa am probleme cu rinichii, la un ecograf anterior mi se descoperisera pietre si nisip, insa acum aflam ca un rinichi ameninta sa nu mai functioneze deloc.

Urmatoarea veste a picat ca o bomba: la sanul stang o formatiune „cicatrizata”, care se „hotarase” sa devina benigna, multe chisturi mici, insa la sanul drept „domnea” o formatiune mare, care s-a dovedit a creste intr-o veselie.

De doua ori, medicul m-a dojenit din privire si m-a trimis urgent la operatie, pe principiul „nu stiti cu ce va jucati aici”. Am refuzat categoric sa-mi maltratez in vreun fel corpul care m-a servit cu toata devotiunea. „Nu tai si nu scot nimic. Merg acolo unde merge si corpul meu, iar corpul meu merge acolo unde il duc eu, sa fie clar. Am incredere in el si nu-l mai supun la nicio operatie, accept tot ce mi se intampla  si nu-mi e frica de nimic. Sunt doar curioasa ce va urma si atat.”

Doctorita a clatinat din cap cu tristete. M-a rugat insistent sa tinem sub observatie formatiunea cea „zglobie”. Azi m-am dus la control. Aveam toate rezultatele anterioare, masurate si „parafate”. Doamna doctor incepuse, dinainte sa ma consulte, sa-mi spuna bland ca ma poate trimite la un oncolog deosebit de eficient, care ma aiba in grija, fiindca am nevoie de supraveghere, sa vedem cum evolueaza, etc, samd… Apoi s-a apucat de lucru si a inceput sa mijeasca privirea.

Mai intai s-a uitat la rinichi. Apoi mi-a zis ca totul e absolut ok, a disparut ca prin farmec orice nisip, pietris, hidroblabla… A zis wow! Eu zambeam linistita. Ok, hai sa trecem la lucruri mai serioase. Hai sa vedem ce face formatiunea cea amenintatoare. A cautat-o atent, fiindca nu mai era la fel de vizibila. Apoi medicul a inmarmurit. S-a uitat de cateva ori, a masurat, se balbaia. A zis ca n-a mai vazut asa ceva. Formatiunea aceea se micsorase muuult, nu doar stagnase. Aproape nu-i venea sa creada… A declarat-o clar benigna.

Insa a mai avut parte de o surpriza. La sanul stang s-a uitat de nu stiu cate ori, fiindca nu-i venea sa creada. O aud zicand: „Doamna, ma omorati!” Mi-a comunicat ca nu mai am absolut niciun chist la sanul stang, dar „bomba” zilei a fost ca pana si acea formatiune „cicatrizata” si clar benigna scazuse simtitor in dimensiune!

La final, doctorita mi-a multumit ca… am ales-o pe dansa, ca mai rar vede asa pacienti, ca „sfidez” medicina.🙂 Am plecat ametita de acolo, ametita de o bucurie profunda. Nu faptul ca-mi simteam pielea scapata m-a umplut de bucurie, ci faptul ca am inteles cum pot sa ma bucur de viata, fara frica „pielii” de pe mine sau a motorasului din creieras.🙂

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Bucuria" (4)

  1. Felicitari si spre tot mai sus in liniste😀.

    @”Acum nu doar ca ma multumesc cu tot ce am si sunt profund recunoscatoare pentru tot ce mi se intampla, dar realizez ca aceasta bucurie e “copilul” meu drag, e rodul meu cel mai de pret. E ceea ce nimeni nu-mi poate da si nici lua niciodata. Bucuria e cel mai autentic rod.” – sau cu alte cuvinte starea de constiinta este factorul cauzal restul oglinda ei.
    Bucuria nu vine din ceea ce facem si ceea ce sintem ci curge in acestea (din starea de constiinta pozitiva) iar noi in mare parte confundam si prin urmare legam o anumita activitate cu bucuria iar dupa un timp activitatea respectiva nu mai aduce bucurie si ramanem mirati. (fiind inconstienti nu vedem ca de fapt starea de contiinta s-a modificat)

    Un alt om in starea ta cu o atitudine negativa probabil ar fi schimbat de mult masina ca deh, e scumpa motorina, o masina mai mica e mai economa =)). Alegeri. Alegeri. Alegeri.

    P.S. Da tare multe „baiuri” ai, poate ar trebui sa te simti flatata de cata atentie primesti =)). Ce vei face acum cand nu sa mai ai „materii prime” din care sa isi extraga ego-ul identitatea? Aaa, am impresia ca stiu raspunsul, o sa fii, nu ca nu ai fost si pina acuma dar acuma esti constienta ca esti😀.

    Apreciază

    • Draga Mad, iti multumesc, ca de obicei. Da, asa-i cum zici „starea de constiinta este factorul cauzal restul oglinda ei”. Am un pic de bataie de cap sa le explic altora, curiosi, cum am reusit „minunile” astea. Am avut foarte multe baiuri pana sa ajung sa invat bucuria asta. Bucuria de a fi. Comentariul tau defineste scurt si la obiect toata povestea.
      Pana acum cateva luni, aproape toata viata mea incepea cu dimineti posomorate, innegurate, in care simteam o stare interioara de plumb si nori gata sa ploua deasupra capului. Somnul, desi adanc si puternic regenerator, era mai mereu colorat in imagini de cosmar. Parea ca nimic de pe lume nu m-ar putea multumi pe deplin sau nu mi-ar putea lua un soi de povara incredibil de grea care imi apasa sufletul. Nici macar eu nu intelegeam de ce ma simteam astfel si tindeam sa caut „vina” in altii sau imi atrageam diverse situatii/conjuncturi iritante ca sa reiau hora vicioasa.
      Totusi mereu am incercat sa „lupt” cu toate astea, simteam ca undeva, cumva, candva, trebuie sa fie bucurie, liniste, seninatate, inca din aceasta viata. Din motivul asta admiram fervent batranii. In surasul lor, in seninatatea si blandetea lor vedeam atitudinea aia dupa care tanjeam. Ma intrista gandul de a fi trebuit musai sa ajung la senectute ca sa simt asa. De fapt, starea aia se cheama intelepciune si nu trebuie sa-ti creasca barba alba ca sa o regasesti in tine. Dar degeaba defineam si teoretizam, ajunsesem sa am notiunile, dar nu reuseam sa practic. Suferinta m-a invatat atunci cand mi-am asumat-o pe post de profesor.
      Azi ma pomenesc surazand pe strada, surazand strainilor, simt cum „gardul meu electric” (asa imi place sa-mi numesc aura) bazaie mai intens imprejuru-mi. Azi dimineata m-am trezit, apoi, dupa ceva vreme, mi-am dat seama ca n-am gandit nimic de abia cand am privit pe geam, la un moment dat, am vazut zapada alba si mi s-a luminat fata la primul si simplul gand: „Ce bine ca sunt!” Pur si simplu ma bucur ca SUNT ACUM, in fiecare moment de acum, fara proiectii, ma bucur ca pot sa experimentez viata, lumea. Ma bucur ca pot sa delimitez starea de constiinta de emotii.
      Nu, nu vreau alta masina🙂 Asta a mea e de cursa lunga, e super rezistenta si ma simt tare confortabil si in siguranta in ea. Ce naiba, de abia am invatat s-o conduc (si pe asta si pe aia din parcare)…
      Da, m-am simtit foarte flatata de atat de multa atentie. Da, mi-a cam ajuns atentia de genul asta. Motorina mea s-a cam imprastiat si prin alte rezervoare si acum m-am hotarat sa nu mai fac risipa, doar e criza, nu?🙂 Iar cu ego-ul am purtat tratative si l-am anuntat prieteneste ca-l pandeste un seppuku. E naravas rau, nu sta locului, daca il sperii necheaza si loveste rau cu copita, asa ca am inceput sa-l iau cu binisorul, sa-l duc cu vorba, ca sa nu se sperie, in timp ce-l killeresc.🙂 I-am pus gand rau, asta e cert, fiindca au inceput sa-mi placa al naibii de mult diminetile ca asta de azi. Se pare ca m-am cam trezit :;

      Apreciază

  2. Multumesc🙂

    Multa sanatate!

    M-am molipsit de optimismul tau🙂

    Apreciază

    • Mare bucurie am sa aud ca optimismul meu poate fi molipsitor, sper sa „contaminez” lumea numai si numai prin „virusul” asta, e tot ce pot sa-mi doresc. Imbratisari.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: