Iata reteta sucului care mi-a vindecat acum vreo 16 ani o gastrita care ameninta sa se transforme in ulcer, de dragul cartofilor prajiti, care erau la ordinea zilei la acea vreme.

Baza:

– 1 cartof mediu
– 2-3 frunze varza

De adaugat:
– ½ mar
– 1 morcov mic
– 2-3 cubulete de telina
– 1-2 feliute de portocala sau lamaie

Toate se trec prin storcator si sucul se consuma rapid, foarte proaspat, cu spuma, imediat dupa stoarcere, dimineata pe stomacul gol, lasand apoi o mica pauza, sa zicem cam o jumatate de ora pana sa mancati, si seara, inainte de culcare, cand nu mai mancati nimic dupa.

Intr-o saptamana, o saptamana si jumatate, eu am uitat ca avusesem vreodata dureri de stomac. Renuntati, macar pe perioada „tratamentului”, desi preferabil e pentru totdeauna, la grasimi, prajeala de orice fel, lapte, exclus cuptorul cu microunde, fara zahar si sare in exces, fara paine proaspata, fara alimente care fermenteaza usor, cu alte cuvinte: regim si iar regim, oricum n-aveti incotro daca va supara stomacul.

belly

O prietena s-a mirat cand a auzit de acest remediu-minune, avea ulcer si medicul ii daduse mai multe soiuri de medicamente. Cand am avut eu gastrita, medicul mi-a oferit ultimul „racnet” de medicament de pe piata, dar nu mi-a folosit la absolut nimic, desi tineam regim draconic. Afectiunea asta e in primul rand cauzata de stres, care provoaca cresterea aciditatii gastrice pana la perforarea peretelui stomacal. Pe scurt, luam ranitidina ca pe bomboane, medicamentul ala nou, „mare” descoperire farmaceutica, dicarbocalm, etc., samd., toate degeaba, iar pe mine ma secera din picioare durerea.

La fel a patit si prietena mea, multi ani mai tarziu. M-a privit cu neincredere: „Cum, toate crude, suc de baut? Varza cruda? Medicul mi-a interzis ORICE crud.” „Bine, ia medicamente in continuare”, i-am spus, „asculta-l pe medic. Sa ma anunti cand nu mai poti de durere.” Asa s-a si intamplat si n-a durat prea mult. Era dispusa sa incerce orice. Efectele s-au simtit rapid, asa ca prietena mea, daca trebuia sa plece undeva unde n-avea storcator la indemana, isi indesa frunze de varza cruda in poseta, de teama sa nu mai treaca iar prin durerile groaznice de stomac, pe care le uitase intre timp. Si asa s-a vindecat si n-a mai avut nevoie de niciun medicament.

Sucul e o protectie buna pentru stomac si in perioadele in care e musai sa luati medicamente si/sau antibiotice. Sucul de varza cruda este remediul-minune pentru stomac, restul ingredientelor ajuta la completarea gustului, eficientei, vitaminizeaza si mineralizeaza oricand organismul.

Comments on: "Remediu natural pentru ulcer si gastrita" (71)

  1. Ce gluma proasta, ajungeti direct la spital.

    Apreciază

  2. Buna.Am gastrita,am 3 ani,am luat medicamente peste medicamente,nu mai stiu ce sa fac,am ajuns in pragul disperarii.As vrea sa stiu daca acest remediu este singurul pe care l ai folosit in tratarea gastritei si daca ai tinut un regim drastic (bazat pe multa supa,legume,pui,peste etc)? Si acest suc este bun la gust?

    Apreciază

  3. anka_ionut@yahoo.com said:

    Buna ziua,telina radacina sau tijele verzi?

    Apreciază

  4. buna
    1-2 feliute de portocala sau lamaie se pun cu coaja ? multumesc…
    sper sa imi raspunda cineva

    Apreciază

  5. Bogdana said:

    Buna! Bunica mea a fost diagnosticata recent cu cancer la stomac. De fapt, e o metastaza de la san, care a fost operat in 2002. Pe langa asta, mai are si metastaze la oase… Si o pangastrita severa. Stiu ca e mult, avansat si complicat. Nici chimio nu mai vor sa ii faca. Insa… Inainte sa aflu de cancerul de la stomac, eu incepusem sa ii fac smoothie-uri din verdeturi. Dupa retetele Victoriei Boutenko. Acum sunt intr-un impas f mare… Incepusem si cura cu sucul de varza, dar la fel, am oprit-o. Nu stiu ce are si ce nu are voie. Mi-e frica sa nu alimentez tumoarea. Imi poti da o sugestie? Din ceea ce ai citit tu pana acum, sau din experientele tale, ce aliment ar trebui evitat? Pot sa continui cura cu suc de varza si cea cu smoothie-uri din verdeturi? Multumesc mult!

    Apreciază

    • Buna, Bogdana. Eu nu dau sfaturi si recomandari. Pentru ceea ce te intereseaza, cred ca te poti adresa unui medic, unui nutritionist samd. Multa sanatate si ganduri bune!

      Apreciază

  6. Elizabeth said:

    Doamna Livia, ma bucur ca ati impartasit acest leac minune cu noi 😀 de 2 zile ma strangea stomacul iar si am zis sa incerc cu suc de cartof crud ca n-am nimic de pierdut. De azi noapte de cand l-am baut nu mai am nicio durere, imi vine sa sar in sus de bucurie ca a trecut cu un banal cartof. Maine am sa pun in practica toata reteta ca oricum nu am nimic de pierdut. Mai bine niste chestii organice decat acelasi esomeprazol si ibutin la nesfarsit… macar de dragul cartofilor prajiti si a pizzei :)) . Am sa o pun si pe mama la o cura cu acest suc pentru ca si pe ea a apucat-o gastrita de la atata stres. Eu incep sa fiu optimista si imi spun in fiecare zi ca ma vindec si ca nu am sa mai fac gastrita niciodata.

    Apreciază

  7. danaielle said:

    Buna ziua, Livia! Ma tenteaza sa consum suc de varza si celelalte, dar, din pacate, eu am nu doar gastrita, ci si dureri abdominale in stanga si uneori si dreapta(sunt in investigatii). Am si un reflux si stiu ca cruditatile nu sunt bune. Tu ce spui?

    Apreciază

  8. Am sã încerc! Am gastritã de aproape 2 ani. Am avut Elicobacter Pylori. Acum am reflux biliar şi senzaţia e oribilã. Înainte sã merg la medic sã îmi facã endoscopie, am bãut suc de varzã dar mã înťepa stomacul. Am sã încerc iar, cu suc de cartof, sa vedem. De medici sunt obositã. Mulţumesc pt sfaturi

    Apreciază

    • Draga Mirela, sucul acesta a functionat in cazul meu si al prietenei mele. La fel ca orice altceva, nu exista vreo garantie absoluta ca va functiona in toate cazurile. Poti sa incerci si sa vezi cum te simti. Nu recomand nimanui sa imi urmeze exemplul orbeste, sa renunte la medici sau la medicamente, de exemplu. Recomand doar ca omul sa decida pentru sine si sa aleaga metodele terapeutice care simte ca-l pot ajuta.

      Apreciază

  9. Multumesc Livia pentru raspuns, voi incerca sa citesc cele 2 carti propuse de tine si sper sa ma regasesc.Ai punctat surprinzator de bine starile si punctele mele nevralgice si cu siguranta iti voi urma sfatul.Beau deja de o luna jumatate sucul cu varza si, recunosc ca imi e mai bine.Nu am renuntat inca la el pentru ca simt ca nu sunt inca destul de bine si mi-e teama sa nu inceapa iar durerile mari.Initial m-am balonat f tare dar deja acum nu mai am acele crampe incredibile.Multumesc din suflet si revin cu vesti bune.

    Apreciază

    • Ma bucur sa aud astfel de vesti, te felicit, draga mea, lucreaza la regasirea de sine si la prelucrarea cauzelor profunde vei vedea ca tot restul de „piese” se va armoniza. Sanatate multa si perseverenta! 🙂

      Apreciază

  10. Buna draga mea, te-am descoperit astazi din intamplare cautand un suc , benefic pt stomac mai alcalin …….avand niste zmeura ……..am facut un smoothie cu zmeura si banana , observand ca banana ma ajuta la gastrita pe care o am , si care mi-a dat mari batai de cap in aceasta vara. Vreau sa-ti spun ca de 0 jumatate de an am dureri de stomac dese ……..am facut trat, regim (nimic crud , totul fiert bla bla …….stii, desi mi-a fost foarte greu sa renunt la salate , cruditati , fructe care fac parte din regimul meu echilibrat de mult timp ) ……ideea este ca nu mi-a trecut ………la fructe am obs ca ma balonez foarte tare , prin urmare am inceput sa le evit crude si de multe ori le consum in compot ca sa ma bucur de ele , de gust , de dulce( ca sa nu consum prostii cu zahar , faina alba etc )…….de asemenea a fost un mare chin sa nu consum rosii , castraveti legume de sezon vara aceasta ,,,,,,,,deorece la combinatia veche branza cu rosii ma balonam fff tare si asa .de multe ori imi fierbeam legume si mancam ……..de multe ori nu mai stiam ce sa mananc ca sa nu ma doara stomacul sa nu ma balonez ………doua prob ……….prin urmare ……gastrita si balonare maxima aproape dup orice aliment …….Mentionez ca nu consum pui decat de tara , ocazional , nu prajli , nu fainose , nu paine , nu orez decat integral …….regim de sportiv ……..deoarece sunt sportiv a si atunci mi se pare ok ca si modul de viata nutritional sa reflecte ceea ce fac ………..Din intamplare am descoperit de acesc suc magic :0 numai ca eu l-am facut numai din cartof …..2 zile la rand ………band 0 lingurita in fiec dimineata m-au apucat niste dureri ff mari de stomac si cu o umflare maxima , balonare maxima ……..nu am mai incercat de atunci ………ce ma sfatuiti ?sa incerc acest suc de varza ? chiar dac ma balonez ? sa ii pun si apa ???saurmez o saptamana sa vad ce se intampla cu organismul meu ???sa fie ca o o detoxifiere?
    Am citit toate postarile de mai sus i am vazut ca pui ff mult acentul pe ceea ce gandim , simtim ………..dar stii ca stresul este foarte mare si nu toata lumea reuseste sa scape de el ………….nu ma consider cu mare stress ………tinand cont de multi oameni sarmani de altii cu prob insa ………se pare ca si cel mai mic firicel de emotie , trac isi pune amprenta asupra noastra …….
    De asemenea vorbesti despre o alcalinizare a organismului ………care sunt alim crude alcalinizante ? dac consum sucul de varza o sap ce alte sfaturi mi-ai mai da ????o zi plina de sanatate!

    Apreciază

    • Daca nu incepi prin detoxifierea interioara, emotionala, nimic altceva nu va da rezultatele pe care le doresti. Citeste si informeaza-te despre cauzele profunde ale bolilor, descarca in format pdf cartea „Puterea vindecatoare a bolii” si cauta acolo simptomele pe care le ai. Mai intai intelege de ce experimentezi toate aceste neplaceri, ca sa poti incepe adevarata detoxifiere, cea in profunzime. Fara asta, restul tratamentelor sunt discutabile, mai mult sau mai putin eficiente.
      Cel mai bun suc pentru stomac este cel de varza cruda, nu cel de cartof, care poate balona mai mult.

      Apreciază

  11. Buna Livia, nici nu stiu cu ce sa incep….
    Anul trecut s-au intamplat toate: incepand cu cancerul mamei care a rapus-o si m-a afectat incredibil si continuand cu problemele mele de sanatate.Am facut o colecistectomie,apoi dupa vreo 4 luni au inceput necazurile…..dureri incredibile de stomac cu greturi, dureri in dreapta etc…in februarie am fost la gastroenterolog si mi a dat venter si nexium motilium,m am simtit putin mai bine,dar tot nu prea puteam manca..mi a spus ca trebuie sa slabesc 15 kg (eu avand 79 kg )asta e secretul.dupa tratament tot rau m-am simtit am luat eu in continuare acel tratament si a urmat o endoscopie in martie.rezultatul a fost: gastropatie de reflux biliar si hernie hiatala….cantitate importanta de lichid biliar in stomac.de atunci inca 3 luni tratament cate 2 sapt…fara prea mare rezultat chiar aveam stari de rau destul de des.In acel moment slabisem deja 10 kg, si am vizitat alt dr.care mi a spus ca e un sindrom post colecistectomie si sa slabesc vreo 15 kg ca o sa ma simt mai bine.Inca aveam dureri surde de stomac bolboroseli ale matelor dureri de burta, uneori greata.mi a dat nexium si duspatalin si dupa 2 luni cand am slabit ma prezint la el.numai ca eu nu am mai slabit decat 2 kg,medicamentele nu ma ajuta….eu tin regim cam saracacios nu stiu ce sa mai mananc mi e si frica sa incerc lucruri noi,si tot cautand remedii naturiste am gasit un suc pe care il beau dimineata de o saptamana….ma simt mia bine de cand il beau dar tot mai am arsuri simt in stomac un bolovan dupa ce mananc jumatate de castron de supa si matele imi bolborosesc dar nu ma mai dor atat de tare….
    Sucul pe care il beau acum este din:
    -2 cartofi rosii mici
    – o bucatica sfecla rosie mica
    – o bucatica telina
    – 5 morcovi
    din care imi iese o cana de 250 .
    Intrebarea mea este ar trebui sa introduc si varza….sigur nu ma baloneaza mai tare ?sau ce ar mia trebui sa fac…sunt disperata deja
    Am un baietel de nici 4 ani care are nevie de mine si trebuie sa ma fac bine
    Cu speranta ca nu am fost f haotica si ca ai putut intelege ceva multumesc anticipat pentru raspuns

    Apreciază

    • Draga mea, se simte multa suferinta si mult zbucium la tine. Ai nevoie sa te linistesti, sa iti regasesti increderea in tine si sa te reconectezi cu energia divina. Citeste despre cauzele profunde ale afectiunilor tale in cartea lui Jacques Martel si in „Puterea vindecatoare a bolii” si vei afla ce programe inconstiente rulezi. Scapa de ele, proceseaza-le, da-le drumul ca unor greutati care te apasa, detoxifica-ti mintea si trupul, regaseste-ti bucuria. Mai ales de bucurie ai nevoie.
      Sucul de varza poate fi un mai bun remediu natural pentru afectiunile stomacului. Disperarea e cel mai mare pericol pentru sanatatea noastra. Iar frica e calea cea mai sigura sa cream in realitate fix scenariile de care ne temem.
      Curaj si bucurie!

      Apreciază

  12. Buna ,

    Am o intrebare legata de prepararea sucului de varza.

    Se poate face si la blender sau doar la storcator?
    Are aceleasi proprietati facut la blender?
    Am o gastrita si tot iau medicamente ; in urma unei endoscopii mi s-a zis ca am o rana la stomac care trebuie sa se inchida cu medicamentele prescrise; acum ma simt mai bine dar tot simt un disconfort; astept sa termin si a doua luna de tratament si inca o endoscopie:)); daca nu are nici un rezultat cred ca am sa-mi cultiv niste varza:))

    MC:)

    Apreciază

    • Chiar si varza cruda, consumata ca atare, ajuta, sau varza trecuta prin blender, daca vreti. Dar sucul de varza se face la storcator, se consuma doar lichidul, fara pulpa. Lichidul astfel obtinut e mai placut la gust in combinatie cu alte sucuri care vitaminizeaza si contribuie la alcalinizarea stomacului.
      Diferenta intre varza cruda, consumata ca atare sau varza trecuta prin blender si sucul de varza obtinut la storcator este ca sucul e mult mai usor digerabil si usurati mult „munca” stomacului dvs. Evident ca proprietatile verzei se mentin.

      Apreciază

  13. FloreaMadalina said:

    Buna..am avut helicobactor , am luat tratament si in urma analizei din fecale a iesit negativ insa in continuare am dureri in capul pieptului care apar pe fond nervos si stomacul ma mai doare daca mananc fructe sau salate de vara, sau acidulat ( nu beau acidulat dar am luat calciu efervescent si durerile au reaparut ).Am sa incerc si eu cura cu sucul de mai sus insa am o intrebare : va rog sa imi spuneti mai exact ce fructe si legume sunt permise ( eu de regula consum : rosii,castraveti,salata verde, fasole verde,ciuperci,dovlecei morcov crud si fiert,chiftelute de naut la cuptor ,iar fructe : nectarine,mar copt,banana,pepene ( imi face rau), cirese..cam astea ar fi insa cum au inceput durerile de stomac nu mai stiu ce asi mai avea voie..Va rog daca se poate sa imi spuneti din cele mentionate ce pot manca mai exact si la care sa renunt.

    Apreciază

    • Stimata doamna, va dati singura raspunsul in cadrul comentariului dvs. Cel mai important lucru pe care il puteti face pentru vindecare este sa va rezolvati acel fond nervos, pe care il pomeniti, care e cauza restului simptomelor. Daca reusiti sa faceti asta, veti putea manca absolut tot ce doriti. Daca nu, orice restrictie alimentara v-ati impune, nu va rezolva problema si veti descoperi sensibilitati si dureri in urma consumarii altor si altor alimente. Va puteti ajuta organismul printr-o cura de alcalinizare, evitand alimentele acide si consumand cat mai multe verzaturi. Fructele creeaza aciditate gastrica, pepenele baloneaza, etc. Orice suc efervescent este acid, fie el si formula de suc medicamentos.

      Apreciază

  14. Taciuc Carmen said:

    Nici nu stiu cum sa incep….am avut ulcer duodenal ( de la consumul de antiinflamatoare- da stiu vina mea) cu spasm piloric pe sistem nervos. S-a cicatrizat duodenul dar am ramas cu arsuri doar la nivelul stomacului. Sunt enervante si fac tratament de 8 luni. Reusesc sa ma vindec cu acest suc de arsuri? Multumesc anticipat.

    Apreciază

    • Draga mea, raspunsul ti-l dai singura, prin ceea ce scrii: „da, stiu, vina mea”, „pe sistem nervos”. Apoi, desi situatia s-a imbunatatit, zici iar „sunt enervante” (despre arsuri). Te cred ca sunt enervante, te cred ca afectiunile stomacului nu sunt deloc placute, dar singurul motiv pentru care traiesti asta e continut in afirmatiile tale: nervii. O sa te vindeci atunci cand, in afara de regim, sucuri, etc., o sa renunti la nervi, o sa descoperi ce anume refuzi sa accepti din realitatea pe care o traiesti si din tine, cand o sa-ti gasesti linistea, seninatatea si bucuria.

      Apreciază

  15. ps…si dak se poate un sfat ,vreau un regim alimentar indicat pentru gastrita daca stii si ce fructe se pot manca…daca ai idee o seara buna!

    Apreciază

    • Fructele fermenteaza, motiv pentru care medicii nu le recomanda in gastrita, in plus, mai ales citricele sunt destul de acide. Incearca sa bei sucul din reteta de aici si sa-ti alcalinizezi cat mai mult pH-ul, consuma cat mai multe verzaturi si legume. Mananca mancare gatita la aburi, evita prajelile, grasimile, etc. De indata ce incepe sa-si revina organismul, de indata ce ajungi la un pH alcalin (verzaturile te ajuta cel mai mult), poti consuma linistit orice doresti si cat mai multe fructe.

      Apreciază

  16. buna livia si eu am gastrita !ce vroiam sa te intrb eu nu am timp necesar si nu stiu dak mai am timp sa astept cartea pt k trebuie sa plek in afara dar te-as ruga pe tine sa imi spui cate ceva despre cauzele profunde ale bolilor de stomak..o sa incep si eu cura asta din seara asta si sper sa dea rezultate. Apropo exista vreo legatura intre gastrita si dureri de cap?k de cand am gastrita asta am si dureri de cap…in asteptarea rasp tau iti urez o seara buna si sarut mana!!!

    Apreciază

  17. Multumesc draga Livia pentru raspuns.O sa continui cu sucul de varza si vreau sa te rog sa-mi spui unde pot gasi suc din iarba de griu ,de care ai amintit mai sus.Am inteles ca si sucul din orz verde ar fi bun,ce crezi pot lua si din ala?

    Apreciază

  18. In urma cu 1 luna am avut dureri de stomac zilnice insotite de hiperaciditate.Am facut analizele de sange si ecograf.Din analizele de sange a iesit HP pozitiv. Am luat tratament cu antibiotic dar nu ma simt mai bine din contra.Ma trezesc in fiecare noapte la 3.30-4 incep gazele, bolboroselile si trebuie sa fug la toaleta. am scaun moale, dar numai dimineata la trezire. Pe parcursul zilei nu mai am nici un scaun.Ma doare abdomenul cand in stanga cand in dreapta sub coaste cand in epigastru .Sunt foarte stresata nu pot sa mai adorm dupa ora 4 dimineta. Plng din orice, ma apuca stari de panica.mi-e frica sa nu am ceva grav. Nu sunt fumatoare si nici nu beau cafea. Va rog un sfat!

    Apreciază

    • Buna, Monica. Exista si antibiotice naturale, foarte eficiente, care iti intaresc sistemul imunitar. Uleiurile esentiale pot fi, de asemenea, de ajutor. Spre a incepe procesul de vindecare, trebuie sa lucrezi mai intai la tine, fiindca starile de panica si stresul iti fac foarte mult rau si iti slabesc si mai mult sistemul imunitar. Stii vorba aia: „de ce ti-e frica, nu scapi”, frica poate efectiv omori! S-a demonstrat prin studii ca nu atat bolile grave duc la moarte, cat frica bolnavului. Starea ta de sanatate depinde, in primul rand, de starea ta emotionala, de ceea ce gandesti: simpla incredere in organismul tau si in forta lui de vindecare este cel mai puternic „medicament”. Frica nu este decat lipsa de incredere in propriul corp. Incearca sa renunti la carne, treci pe un regim cat mai crudivor, cauta tratamente pentru HP. Cauta solutii si renunta la frica!

      Apreciază

    • nu evita medicul. eu din pacate asa am facut si de curand am aflat ca am o boala autoimuna si cu un regim raw dupa ureche mi-am inrautatit situatia. Hrana cruda e foarte buna dar cu atentie la alimente in functie de afectiuni.

      Apreciază

      • „Dupa ureche” NU! „Dupa ureche” nu-i o metoda buna sa rezolve nimic, ba chiar poate inrautati situatia. Am mai auzit astfel de declaratii si din pacate se trage in mod eronat concluzia ca ar fi regimul raw-vegan de „vina”. De vina e doar acest „dupa ureche”. Orice isi propune si intentioneaza omul, mai intai sa se documenteze si sa invete cum sa aplice. Daca te apuci sa schiezi „dupa ureche” nu sunt de vina schiurile daca iti rupi gatul.

        Apreciază

  19. timpau mihaela said:

    Draga Livia,vreau sa spun ca am inceput deja de 2 zile cura cu suc,in prima zi mi-a fost bine,dar a 2 a zi am avut niste usturimi la stomac si in git foarte mari,Nu stiu de la ce.Vreau sa te intreb,salatele crude ,in cazul gastritei , nu fac rau la stomac? Ca toti ma consiliau sa maninc totul fier,pentru ca stomacul este sensibil ,si asa mai departe.
    Evit cam tot ce mi-ai zis mai sus,inafara de carne.Am mincat numai carne de pui la gratar sau fiarta
    Dar,daca trebuie,o elimin si pe asta.
    Oricum multumesc mult.
    A,am uitat ceva;portocala nu face aciditate la stomac?

    Apreciază

    • Draga Mihaela, cred ca usturimile sunt din cauza refluxului gastroesofagian, o afectiune destul de dificila si tare deranjanta. Cauta sa te informezi despre noul regim, astfel incat sa-i furnizezi organismului tot ce are nevoie.
      E buna si hrana gatita la aburi, usor fiarta sau gatita la cuptor (in niciun caz cuptor cu microunde).
      Incearca sa gandesti constient ce anume refuzi sa digeri, sa „inghiti” din realitate, fiindca ai dezvoltat acest reflux gastroesofagian. Cauta sa te intelegi si sa te iubesti, „rumega” un pic ce anume ti-e greu sa accepti, ce te „ustura” sau te „arde” psihic sau in suflet, ce stres sau ce experienta le percepi ca „acide” in viata ta?
      Multa iubire si rabdare, draga mea!

      Apreciază

  20. timpau mihaela said:

    Draga Livia,am citit aici despre problema ta cu gastrita.
    Vreau sa te intreb,pentru ca si eu sufar de ceva vreme de o gastrita cronica care ma deranjeaza foarte tare si de reflux gastroesofagian(acum iau si medicamente cam de 2 luni,ma simt un pic mai bine,dar nu foarte bine,am tot timpul o jena in capul stomacului si arsuri)),dupa ce ai facut cura cu suc te-ai simtit foarte bine sau tot mai aveai simptome care te deranjau.
    Eu am facut o cura de suc de cartofi cu morcovi,dar nu am vazut o mare ameliorare.
    Oare voi mai putea trai normal cu aceasta problema sau toata viata trebuie sa suport acest discomfort pe care-l am zilnic?
    Tu ce crezi,ce ma consiliezi?
    In speranta ca-mi vei raspunde,eu multumesc anticipat.

    Apreciază

    • Draga Mihaela, dupa ce am inceput cura de suc, imediat s-au facut simtite efectele. In primul rand, au disparut ca prin farmec arsurile cele deranjante, apoi am uitat cu desavarsire de celelalte simptome, fiindca nu s-au mai manifestat.
      Cel mai important este TU sa fii sigura ca POTI sa te vindeci. Practic, increderea ta ca ESTI sanatoasa (nu ca vei fi) te duce mai departe de jumatatea drumului spre vindecare.
      Multa sanatate, vindecare si binecuvantare!

      Apreciază

  21. Buna Livia.Esti te rog frumos amabila sa imi spui ce alimente trebuiesc evitate pe durata curei cu suc? Eu am inceput de o saptamana.Multumesc

    Apreciază

    • In general e preferabil, nu numai in cazul asta, sa eviti:
      – carnea de porc
      – prajelile
      – grasimile in exces
      – dulciurile
      – cafeaua, ceaiul negru si verde (nu le consuma niciodata pe stomacul gol)
      – laptele si lactatele grase (de exemplu branza de burduf, cascavalul, etc.)
      – produsele de panificatie (mai ales painea proaspata) si patiserie
      E foarte sanatos sa consumi cat mai multe alimente alcaline (cel mai puternic alcaline sunt verzaturile).
      Regimul „clasic” consta in:
      – carne slaba la gratar (vita, pui, peste)
      – cat mai putin ulei la gatit (preferabil sa folosesti ulei de masline sau de palmier)
      – cat mai multe legume (gatite in retete dietetice)
      – multe supe
      – cat mai putine condimente (chiar si sare cu moderatie)
      – preferabil sa eviti consumul de zahar si dulciurile de orice fel, cu exceptia celor naturale (miere, de exemplu) dar nici acelea naturale in exces
      – lactate (iaurt, branza slaba)
      – cat mai multe ceaiuri care ajuta si calmeaza digestia
      – paine de casa, paine uscata, covrigi…
      Evita stresul si cauta sa intelegi cauzele profunde ale problemelor de sanatate.
      Multa sanatate!

      Apreciază

  22. Multumim mult chiar ajuta 🙂

    Apreciază

  23. Buna seara,
    Ma numesc Irina. De ceva timp ma chinuie o gastrita, Durerile nu sunt mari, simt mai mult o jena la ceva timp dupa masa. Am vazut reteta dumneavoastra. As vrea sa incerc si eu, dar am o nelamurire: lamaia nu afecteaza stomacul. Daca mananc citrice, simt cum ‘ma roade’ stomacul.
    Va multumesc

    Apreciază

    • Buna, Irina 🙂
      Baza sucului e puternic alcalina, din varza si cartof. O feliuta de lamaie nu „concureaza” ca aciditate, dar adauga vitamina C, antioxidanti. Poti renunta, oricum, la adaosul de citrice, poti face sucul din restul ingredientelor recomandate. Ideea e sa consumi suc de varza cruda, insa nu e prea placut la gust. Sucul proaspat de varza cruda e cel care vindeca pana si ulcerul. Restul ingredientelor ajuta prin aportul de vitamine, minerale, plus gustul placut.
      Multa sanatate!

      Apreciază

  24. Buna, numele meu e iasmina! Prietenul meu are gastrita cronica si tot am citi despre sucul de varza si cel de cartofi! Vroiam sa te intreb, noi avem un blender manual de 450 w de la braun, daca fac sucul cu el ar iesi mai gros, trebuie sa il pun intr-un tifon sau sita ca sa fie suc sau este bun si asa? Multumesc

    Apreciază

  25. Buna Livia.O intrebare am.Acest suc se poate prepara si de seara pentru dimineata? Nu de alta dar eu ma trezesc dimineata la 5:30 pentru a ajunge pe 7 la lucru..si iti dai seama ca la ora aia nu ma pot pune sa fac suc ! 😦 Se poate pastra la frigider in cazul asta? Multumesc

    Apreciază

    • Buna, Melania. Ideal e sa-l bei proaspat facut, cu spuma. Ar mai fi varianta sa decojesti si sa tai toate cele de cu seara, iar dimineata dureaza f putin doar sa le bagi la blender sau storcator (1-2 min). Daca nici asa nu poti, ti-as recomanda sa faci sucul seara si sa-l pui intr-un recipient vidat, ca sa-si pastreze proprietatile. Daca niciuna dintre variante nu te avantajeaza, fa-l seara, acopera-l bine si pune-l la frigider, e totusi mai bine decat nimic, insa din momentul in care l-ai facut, deja incep sa-i scada vitaminele si oxideaza. Succes si sanatate!

      Apreciază

  26. carmen said:

    Multumesc si eu pentru caldura emanata de cuvintele tale. Sa ai o seara binecuvantata in continuare

    Apreciază

  27. carmen said:

    Scumpa Livia, am primit „cadou” din partea cumnatei mele link-ul cu blogul tau in urma discutiei pe care am avut-o cu ea despre decizia mea de am schimba modul de alimentatie , pentru sanate. Vazundu-mi convingerea si pasiunea pentru acest nou stil de abordare mi-a recomandat sa vizitez blogul tau si sa citesc despre retetele Ligiei. Cand am „pasit ” pentru prima data la „tine in „casa” am ramas placut impresionata de felul in care scri si de profunzimea gandurilor tale. De atunci mi-am facut un „obicei” ca de cate ori am timp sa vin in „vizita” si de fiecare data am gasit „hrana” pentru suflet si nici sfaturile privind hrana pentru trup nu sunt de lepadat. Nu te cunosc personal dar am senzatia de „deja vu” cand iti citesc randurile. Eu nu am puterea si talentul de a exprima tot ceea ce gandesc asa ca tine dar in multe dintre randurile citite parca revad ceva din ce gandesc si percep eu si si ma incanta similitudiena aceasta.E ca si cum cineva ma ajuta sa inteleg unele ganduri pe care nu am putut sa mi le exprim nici mie insami. Sun t impresionata de perceptia ta despre lume si viata, de usurinta si claritatea cu care explici orice. Chiar daca unele puncte de vedere sunt diferite tu faci parca sa dai frumusete in diversitate. E ca si cum faci posibila admirarea unui buchet de flori cu flori diverse. Desi fizic am trecut de varsta tineretii, psihic inima mea mintea mea au ramas tinere si exaltate de tot ceea ce e frumos si demn de retinut. Am perceput postarile tale ca o real incurajare in a fi cea ce sunt si cea ce doresc a fi – mereu o persoana optimista si dornica sa nu ma las doborat de valuri si furtunile care inerent se abat asupra oricui. Multumesc lui Dumnezeu ca existi si ca „intamplator” am ajuns in „locuinta ” ta primitoare si plina de caldura sufleteasca. Fie ca Dumnezeu sa te rasplateasca pentru daruirea ta cu o viata frumoasa si plina de clipe frumoase.

    Apreciază

    • draga carmen, caldura din cuvintele tale se transmite cu siguranta si e binefacatoare. eu scriu din nevoia aia despre care vorbeste osho, ca femeia cu sanii plini care are nevoie sa alapteze, eu mereu am scris in primul rand pentru mine, ca sa nu uit, ca sa imi dau un reper, precum stalpii care marcheaza drumul. comunicarea, sociabilitatea si scrisul m-au servit mereu tare bine.
      nu pot decat sa ma bucur din suflet pentru mine, pentru tine, pentru noi toti cei care ne acordam impreuna frecventele la iubire si ne oglindim unii in altii cu surpriza blanda de a gasi similitudini, poate cu o curiozitate de copil pentru diferente. fiecare e unic in sine si prin sine, viata fiecaruia este irepetabila, ceea ce ne poate determina sa ne deschidem plini de curaj unii spre altii, sa ne aratam asa cum suntem, sa invatam sa oferim si sa primim. cert este ca nimic nu-i intamplator, deci fii binevenita cu drag in casa mea virtuala de pe blog! eu iti multumesc cu recunostinta pentru tot ceea ce oferi.

      Apreciază

  28. carmen said:

    Am gasit o reteta faina. Binenteles ca o putem adapta cu ingredintele noastre, ma refer la apio cu praz, si nucile macademia cu nucile noastre autohtone., hrisca ,sau linte, sau naut.

    Apreciază

    • mersi, carmen! prin ligia si andreea lazarescu am invatat si eu despre alimentatia raw-vegana. ador prezentarile ligiei si e miiiaaaam tot ce am preparat dupa retetele ei.
      apropo, iti multumesc pentru comentarii. prezenta ta pe blog mi-a devenit familiara si draga. te pup.

      Apreciază

  29. Sotul meu are ceva probleme si incerc sa il conving sa faca o cura de suc. I-am spus si unei vecine. Multumesc pentru leac si reteta.
    Eu am facut de curand linte verde batuta . Am imuiat-o, am fiert-o apoi am mixat-o. Am pus in ea ulei , usturoi, boia iute, ginger sare piper negru , turmenic, busuioc, rozmarin. A iesi extraordinar de buna. Optional se poate pune putina ceapa inabusita ca la fasolea batuta. Eu cred ca e mai buna fara garnitura de ceapa . Se poate servi cu rosii, usturoi verde, castraveti.

    Apreciază

  30. Buna Livia.Multumesc pentru lamuriri.Mi-am gasit si eu cartea si am sa ma apuc sa o citesc.Inca nu am inceput sa beau sucul ca am avut un program incarcat dar promit sa ma apuc cat de curand si sa te tin la curent.multumesc inca o data pentru tot.O zi buna

    Apreciază

  31. Multumesc pentru raspunsul tau prompt.Am sa incep si eu cura aceasta si sper din suflet sa am un rezultat pozitiv…avand in vedere ca atat tu cat si prietena ta ati avut.Doresc sa te mai intreb ceva…acum cum va simtiti? atat tu cat si prietena ta…mai aveti probleme cu stomacul, avand in vedere ca totusi mancati si sanatos.Multumesc

    Apreciază

  32. Buna Livia.Ma numesc Melania, am 27 de ani si de vreo 3 ani am probleme cu stomacul..o gastrita ma macina rau de tot.Am citit despre sucul propus de tine pentru vindecare.Doresc sa te intreb cat timp trebuie tinut tratamentul acesta..si …de unde ai reteta?Multumesc

    Apreciază

    • Nu exista, practic, o limita de timp, daca iti place sucul, poti sa-l bei toata viata, nu are efecte adverse, ba chiar ii ofera multe vitamine organismului.
      Trebuie sa contribui, pe langa suc, printr-o alimentatie echilibrata.

      Apreciază

  33. Buna ziua,

    O varianta mai ieftiva a celebrelor BlendTec si Vitamix este Catler BL8010. Cana din sticla, 1100W, programe predefinite plus functie de spart gheata.
    http://www.eujuicers.ro/ro/catalog/blendere/uz-casnic/catler-bl-8010

    Apreciază

  34. Livia, iti multumesc din suflet pentru toate informatiile! si sper sa ne si vedem cat de curand.
    Eu am deja un blender vertical care – culmea – are o putere foarte mica, dar cu care ma impac foarte bine. Are doar 250 W, nu pot sa ii cer prea multe. Ceea ce m-a uimit pe mine a fost ca al meu cu puterea lui mica paseaza mult mai repede decat blenderul unei prietene, tot vertical, cu 650W putere. Al meu e Moulinex, nu stiu ce model pentru ca e primit cadou.
    Eu as vrea sa fac tot asa, smoothie-uri, dar si sa pot, de exemplu, sa fac un blat de prajitura raw – adica sa mixeze seminte hidratate si o sa mai vad eu ce mai pot face, ca acum descopar.
    Am descoperit o problema de coagulare a sangelui si ceva imi spune ca o alimentatie raw sau cu un procent mare de raw ma va ajuta. Plus ca am destule kilograme in plus, si nici una din metodele clasice nu functioneaza, pentru ca chiar nu exageram cu nimic nici inainte, nu mananc mezeluri de ani buni, nu carne de porc, nici pui decat rareori, nu prajeli, mai scap la dulciuri dar mai mananca si altii o prajitura pe saptamana cum fac eu si nu au probleme cu greutatea din cauza asta…O sa mai trec, sa iti spun ce am luat si cum merge.

    Deocamdata am primit cadou razatoarea aceea Moulinex super promovata:

    http://www.emag.ro/razatoare-feliator-moulinex-fresh-express-dj750g45/pd/EVTZ7BBBM/

    care, desi cu o putere foarte mica, ma ajuta foarte mult fiind micuta si usor de manevrat. zilnic fac salate pe care in mod normal le mai taiam de pe lista din lipsa de chef de razuire (acum iarna eu ma dau in vant dupa salatele de radacinoase – morcov cu telina, pastarnac, gulie) – care sunt si cele mai sanatoase pentru sezon.

    Odata cu ea mi-am dat seama ca mi se potriveste genul acesta „pe bucati”, ca vad cu cat drag o scot si ce repede o spal si termin cu ea la sfarsitul operatiunilor din bucatarie.

    Apreciază

    • Draga Iulia, ma bucur tare mult daca iti pot fi de folos. Mersi pentru feedback-ul despre razatoarea asta, e bine de retinut ca isi face bine treaba. Eu imi rezolv toate probelemele cu robotul Philips, dar crede-ma ca rar il folosesc pentru feliere, din obisnuinta tai si feliez tot manual.
      Alimentatia raw e minunata. Trebuie doar sa-i dai o sansa si un pic de timp si de rabdare. Eu suplimentez cu spirulina si chlorella zilnic, in proportie de 2-1. Uite aici un articol foarte bun in sensul asta. Consumul lor regulat poate rezolva ca prin minune foarte multe probleme. Ar fi bine sa-ti faci analizele inainte de a te apuca serios de raw si dupa o luna, doua, sa vezi daca se constata vreo diferenta.
      Oricum, eu as pune alimentatia pe locul doi, fiindca ea e remediul, ne poate transforma, e adevarat, insa cred ca e foarte important sa intelegem cauza unor probleme de sanatate. De pilda, citind despre problema greutatii, desi ai o alimentatie echilibrata, banuiesc ca asta are o cauza mai profunda, un gen de stres interior, inconstient. Ai facut o analiza de tiroida? Poate fi o cauza a dezechilibrului de greutate, cand vezi ca iei kilograme in plus, aparent fara motiv.
      Iti recomand doua carti grozave: Lise Bourbeau – „Asculta-ti corpul, prietenul tau cel mai bun.” (o poti descarca in format pdf de aici si „Puterea vindecatoare a bolii”.
      Eu am avut o perioada „neagra” in care m-am luptat cu niste kilograme in plus, prin adolescenta. Nu erau foarte multe, dar mie mi se pareau o tona si parea extrem de greu sa scap de ele, era un cerc vicios. La mine cauzele erau in stres si in alimentatie. Aveam o cauza mai „palpabila”, fiindca mancam multi cartofi prajiti si ciocolata la greu. Dezvoltasem o forma de dependenta de ciocolata si intrasem in cercul vicios al bulimiei. Nu ma placeam prea mult, iar corpul parca tindea sa se transforme in ceea ce gandeam despre mine. Azi, daca stau bine sa ma gandesc, ii multumesc enorm corpului meu ca a avut grija de mine. Era foarte greu sa ma abtin si sa controlez ce mananc, voiam o solutie rapida. Mi-am facut praf stomacul incercand toate remediile posibile de slabit. Atunci m-a obligat gastrita sa tin regim si am scapat de obiceiurile alimentare nesanatoase si de kilogramele in plus incepand sa alerg. Pentru asta ii sunt recunoscatoare dalmatienei mele, care avea o energie debordanta si trebuia sa i-o consum ca sa nu distruga prin casa. Aproape oriunde aveam de mers, alergam cu dalmatiana mea. La final, eram amandoua obosite si linistite. 🙂

      Apreciază

  35. Livia, ma bucur mult ca te-ai reintors pe blog :). Vroiam sa te intreb demult ceva, dar m-am tot luat cu altele – vreau sa imi achizitionez si eu un blender (nu vertical) mai performant. Ai vreo recomandare in sensul acesta? As prefera sa nu iau robot, pentru ca din lipsa de spatiu nu il pot tine la indemana si va ateriza sigur in dulap, unde nu va fi folosit pe cat de des as vrea eu.

    Apreciază

    • Draga Iulia, ce ma bucur sa te „aud”! Legat de blender, unul bun trebuie sa aiba peste 900W putere, preferabil 1000, ca sa poata sa isi faca treaba rapid, fiindca altfel, cu cat se chinuie mai tare, cu atat lucreaza mai prost, consuma, dar mai ales oxideaza prin metalul lamei si prin centrifugare. In general, se mixeaza maxim 2 minute la blender, ca sa se pastreze cat mai mult din continutul de minerale din fructe, legume, verzaturi, etc. E de preferat sa consumi un smoothie facut la blender, decat un suc la storcator, fiindca prin stoarcere pierdem si mai mult din continutul de minerale. Dar oricare varianta e mai buna decat sucul din comert, de exemplu.
      Blendere verticale, adica manuale, sunt greu de folosit, stropesc, e drept ca nu ocupa loc, dar eu nu le prefer, am incercat si nu-mi mai trebuie. Au lama foarte mica si te chinui la greu cu ele.
      Am cautat pe net si iti dau cateva linkuri informative. Cele mai performante blendere sunt Vitamix si Blendtec, dar sunt si foarte scumpe:
      http://www.rawveganmall.ro/vitamix-tnc-5200-rosu
      http://www.eujuicers.ro/ro/catalog/blendere/uz-casnic/blendtec-total-blender-alb-2qt-3qt-hp3a
      Cel mai convenabil blender, de putere mare, pe care l-am gasit eu acum este:
      http://www.emag.ro/blendere–-tocatoare/blender-moulinex-dp705gb7-1000-w-15-l-1-nivel-putere-rosu–pDP705GB7
      Modelele le poti compara ca pret in diferite magazine, la Auchan, la Carrefour, sa vezi unde mai ieftin, sa vezi ce garantie au, etc. Raportul l-as face in primul rand dupa putere, apoi dupa cat e de solid, de usor de manevrat si de curatat aparatul, dupa pret si dupa garantie.
      Dar poate fi si mai convenabil sa cauti sa cumperi online de pe siteuri externe, gen ebay sau amazon, insa grija la pretul final, sa nu coste prea mult transportul, ca pretul final al prodului sa echivaleze sau sa depaseasca pretul de pe piata noastra. Plus ca, daca iei online de pe site-urile externe, nu cred ca mai beneficiezi de garantie. Dar uite la ce pret ajunge un robot Philips, care are si blender, la o putere de 1000W:
      http://www.ebay.co.uk/itm/New-Philips-HR7774-Food-Processor-Blender-1000W-/250830812751
      Stiu ca ai zis ca nu vrei robot, ti-am dat doar un exemplu. Sunt foarte multumita de Philips, ca marca, atat blender separat, cat si robot. Doar ca la blendere am vazut ca s-au lasat pe tanjala, fiindca acum nu am reusit sa gasesc la ei vreun blender separat (nu robot) de 900-1000W.
      Sper sa-ti foloseasca informatiile ca sa iei cea mai buna decizie si sa ma anunti si pe mine ce model ai luat, cat a costat, etc., sau sa postezi pe blog.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: