Cameleonul

Are cineva animalut de casa un cameleon? Isi aleg multi un astfel de animalut ca sa-l iubeasca? Dar cameleonul poate iubi mai presus de instinctele sale de conservare, mai presus de frica?

Oamenii s-au obisnuit sa foloseasca termenul „cameleonic” in sens peiorativ, ca sa se refere la firea schimbatoare, instabila si disimulata a cuiva in care nu poti avea incredere. Dar daca exista alta perspectiva de a privi lumea, de a interpreta si de a judeca lucrurile, oamenii, animalele, natura?

Ce exprima cameleonul cand isi schimba culoarea? Isi afiseaza vizibil starea. Este forma lui naturala de adaptare si de aparare, e modul in care isi apara viata. Mecanismul sau este instinctiv, nedisimulat. Ce culori minunate poate avea frica! Nicio alta fiinta nu isi exprima mai plastic si concret frica, „la vedere”.

Cameleonul este una dintre cele mai sincere fiinte, el isi afiseaza fizic starea. Cum ar fi, oare, daca si noi, oamenii, am face la fel? Daca instinctiv pielea noastra ar lua culoarea starii pe care o avem? Ascunzandu-se, camuflandu-se, cameleonul arata de fapt ce este. Noi ne ascundem tocmai incercand sa camuflam ce suntem.

Cum ar fi lumea plina de oameni-cameleon? Cum ar fi daca cel care minte s-ar face instantaneu cacaniu la piele? Sau daca am putea vedea efectul imediat pe care il producem asupra altora? Oare nu s-ar simti cacaniu barbatul care nu isi respecta femeia atunci cand s-ar apropia de ea, iar femeia, intr-o tacere care nu l-ar respinge, ar capata culoarea rosie din cauza furiei?

Unii oameni ar fi mereu negri de suparare, altii rogvaiv de indecizie, unii roz de infantilitate, altii galbeni de invidie, altii gri sters in incercarea de a trece neobservati, unii verzi ca boschetii din mintea lor in care ar vrea sa se ascunda, altii rosii de furie inconstienta… Cat de siderati si incurcati am fi in relatiile noastre interumane? La ce ne-ar mai folosi cuvintele? Nu cumva suntem noi „cameleonii” care se ascund in spatele cuvintelor?

N-ar fi mai simplu si onest sa fim precum cameleonii? Sa ne afisam verbal cameleonismul daca pielea noastra nu-l arata? Cati oameni ar fi albastri precum cerul sau albi ca zapada? Oare am suporta sa vedem ce reactii le provocam altora?

Oamenii traiesc in minciuni confortabile, pe care le cladesc elaborat ca pe un castel de nisip. Nu doar ca nu ni se schimba culoarea pielii, unora nici macar nu li se ingroasa pielea obrazului. Si corpul nostru ne da semnale ale adevarului, adesea revoltandu-se organic, dar noi incercam sa le camuflam.

Cameleonul este cel mai sincer animal. Iar oamenii l-au bagat in dictionar ca simbol al disimularii, al minciunii, al instabilitatii si al neincrederii, cand bietul animal nu face altceva decat sa-si apere pielea, schimbandu-si culoarea in functie de stare si de mediu. Oare asta e tot ce putem invata de la natura, de la cameleon, despre adaptare? Asta-i tot ce… putem? Putinta sau neputinta noastra ce culoare au?

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Cameleonul" (1)

  1. Recunosc ca si eu am cazut in pacatul acesta si am folosit gresit aceasta comparatie. Ai dreptate nu e corect . Regret aceste ganduri. Acest animal nu merita sa il folosim ca motiv de comparatie pentru cu o anumita structura psihologica degenerativa. Mi-a placut tonul postarii si umorul incisiv care mi-a adus si un zmbet imaginandu-mi o lume in care in care am vede oamenii colorati….cred ca „cacaniu” ar predomina….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: