The stoning of Soraya M

La recomandarea cuiva, am vazut filmul “The stoning of Soraya M”. Nu stiam mare lucru despre lumea islamica inainte de a vedea acest film si a citi dupa aceea avid despre ororile care se petrec pe aceeasi planeta cu noi. Marturisesc ca niciodata nu am fost mai bucuroasa, mai ales in calitate de femeie, ca m-am nascut in Romania, da, aceeasi Romanie de care noi ne plangem de obicei.

Cel care mi-a recomandat filmul spunea ca e socant, te testeaza la maxim si iti masoara nivelul de constiinta la care ai ajuns. Afirma ca pe el l-a afectat enorm, producandu-i reactii fizice violente.

“The stoning of Soraya M” este inspirat din fapte reale, fiind cu atat mai tulburator. Evenimentele din film au avut loc in 1986 intr-o localitate din Iran. La fel cum am citit pe filmblog.ro, si pe mine m-a dus gandul la filmul “Agora”, la pedepsirea femeii-filosof care refuza compromisul in credintele sale, si mi-am amintit senzatia de revolta organica pe care o simtisem atunci cand l-am vazut.

Pe un alt blog, autorul, Angry White Dude, isi exprima furia si ura la adresa Islamului, a cruzimilor si barbariilor inimaginabile care se petrec acolo, in proportie covarsitoare asupra femeilor. Nu cred ca asta e cea mai buna atitudine, sa raspunzi urii cu ura, violentei cu violenta, nedreptatii cu nedreptate. Am urmarit pe acel blog un film despre toate aceste atrocitati, in imagini greu de suportat de retina, greu tolerabile de stomac, pentru care ma “pregatise” povestea Sorayei.

E greu ca un om civilizat sa inteleaga un asemenea nivel de primitivism si de agresivitate. A fost bine ca am citit un rezumat al filmului in prealabil, astfel ca mintea sa se pregateasca pentru a primi niste informatii deloc confortabile.

Povestea Sorayei nu mi-a provocat reactii violente. Pur si simplu am plans in nestire si simteam o nevoie fantastica de a mangaia. Cand scenele au ajuns la apogeul cruzimii, m-am gandit intens la Dumnezeu, fiindca asta e provocarea ce ni se ridica mereu la fileu. Sa-l acuzam sau nu pe Dumnezeu. Mi-am spus ca e un sens in toate, chiar daca mintea noastra e prea limitata ca sa-l perceapa.

Am reusit sa ma scutur de incarcatura emotionala teribil de negativa a filmului cautand sensul, cautand partea pozitiva. Si sens exista din plin, fiindca Soraya a devenit un simbol, moartea ei a avut un ecou planetar. Partea pozitiva este ca nefericirea acestei femei a capatat valentele unei sanctificari prin nedreptatea atroce pe care a suferit-o.

Cand cineva mi-a spus prima oara, eu plangandu-ma de un conflict, ca dreptatea nu conteaza, ci doar libertatea, am ramas perplex. Cum asa? Dreptatea nu conteaza? Pai atunci ce sens mai are ideea de lupta? Cum, cu cine si de ce sa mai lupti? Nu ar mai exista cauze „nobile”, nu-i asa? N-ar mai exista motiv sa aruncam cu pietre unii in altii.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: