Adictia de alcool

Se zice ca demonul alcoolului e cel mai rau dintre toti, fiindca narcotizeaza in asa hal creierul, facandu-l prizonierul propriei neputinte, incat anihileaza liberul arbitru si omul devine sclavul viciului fara sa se mai poata impotrivi si isi vede cu groaza viata ruinandu-i-se in fata ochilor. Demonul alcoolului aduce cu el toata cohorta de alti demoni-adictii, care impresoara fiinta umana, inlantuind-o si supunandu-i grotesc vointa pana la disperare, pana cand omul capoteaza simtindu-se atat de netrebnic, incat nu mai indrazneste sa ridice privirea spre Dumnezeu sa-l salveze, fiindca el insusi se simte mult prea nedemn si murdar ca sa mai merite iertarea si salvarea. E calea sigura de a intra pe mana diavolului, de a-i face jocul, de a deveni victima si prizonierul intunericului din ce in ce mai adanc din sine.

Niciodata, dar niciodata un alcoolic nu va putea rani o alta persoana mai mult decat se raneste pe sine. Nimeni, oricat de apropiat, nu poate banui ce durere se ascunde in sufletul sau si ce tortura pe viu traieste acel om in infernul din sine, in acel cerc vicios cumplit al sentimentelor de vinovatie. Nimeni niciodata nu-l va judeca atat de aspru, de nemilos pe cat se judeca el insusi, fiind  convins ca e un nemernic nedemn de iubire. Prea putini ar banui ca toate acestea zac in sufletul chinuit al unui alcoolic, care in acelasi timp devine o bruta in familie, parjolind totul in jurul sau. E foarte simplu, totusi, de explicat mecanismul psihologic care il determina sa se poarta astfel: inconstient, alcoolicul vrea sa indeparteze familia de langa sine. Sufletul stie ca acolo, in iubire, ii este salvarea. Apoi intervine cercul vicios: omul nu se poate abtine sa bea, dupa ce bea nu mai judeca si nu mai are mintea limpede, dezinhibat, isi exteriorizeaza iadul din sine proiectandu-l pe cei dragi, fiindca nu-l poate suporta singur.

Pedepseste, loveste, jigneste, lasa rani oribile in urma, psihice, emotionale, fizice, toate acestea ca sa arate pe viu infernul pe care este nevoit sa-l suporte din cauza propriei neputinte, infernul mostenit genetic de care nu se poate rupe. E ca o otrava in sange sau ca o bomba cu explozie intarziata. Parintii i-au turnat acea otrava cumva, creandu-i anumite rani in copilarie, omul s-a apucat de baut din pur mimetism, apoi bomba mostenirii parintesti explodeaza la maturitate: omul devine victima ranilor mostenite de la parinti, constatand uimit ca nu “stie” de ce nu are masura cand bea, de ce revine la viciul sau, desi majoritatea alcoolicilor sunt oameni extrem de puternici, capabili sa indure niste portii incredibil de mari de suferinta, in fata carora aproape oricine altcineva s-ar da batut. Copiii lor mostenesc aceste trasaturi odata cu intreg veninul si trebuie sa lupte cu demonul “daruit” de parinte, mai devreme sau mai tarziu, sub diverse forme hade pe care demonul le ia in sufletul lor.

De ce devine alcoolicul extrem de agresiv activ sau pasiv tocmai cu cei mai apropiati, cu familia lui, cu cei dragi? Fiindca fata de ei se simte cel mai vinovat. Este atat de groaznic si coplesitor acest sentiment de vinovatie, care il omoara incetul cu incetul in interior pe alcoolic, ucigandu-i esenta buna, incat nu il poate suporta si atunci seamana suferinta, loveste orbeste, incarcandu-se astfel cu o si mai mare portie de vina. De aceea, cand se trezeste, il coplesesc rusinea si vinovatia, nu poate suporta constient aceste sentimente care ii parjolesc sufletul pe viu, asa ca bea din nou ca sa potoleasca degetul acuzator al constiintei. Alcoolicul nu se poate privi in oglinda, se simte atat de mizerabil si nedemn incat crede ca nu merita sa faca umbra pamantului. Unii se sinucid in aburii betiei. Altii ajung sa moara din cauza viciului, adesea singuri, prada propriilor demoni. Altii isi terorizeaza familiile, distrugand totul in jur.

Indiferent cum, intotdeauna sfarsesc prost. Calea de a-si infrunta demonul este exact cea pe care o refuza cu obstinatie: sa se priveasca sincer in oglinda, sa fie sincer cu sine, sa aiba compasiune pentru neputinta sa, sa si-o accepte ca sa si-o poata vindeca. Lucru extrem de greu, mai ales cand acuzele indreptatite ale familiei il arunca inapoi in vertijul vinei. Profund in interiorul sau, alcoolicul nu se suporta pe sine. Ca sa se poata totusi suporta in viata de zi cu zi, ca sa continue sa traiasca, isi creeaza inconstient un cocon, cel mai adesea nascut din orgoliu. Nu ati vazut ce mari si tari se declama alcoolicii, ce trufie au, cat ego, mai ales cand incep sa bea? Cand au la indemana drogul preferat se simt usurati si in siguranta si atunci isi traiesc, isi recupereaza nevoia de demnitate, “umflandu-se” in pene. Sunt momentele cand se cred capabili de orice fapta mareata, traiesc iluzia ca pot face totul, ca sunt atotputernici, ca pot darama muntii cu forta lor, ca exista mereu loc de noi reinceputuri, ca au o noua sansa pe care sigur nu o vor rata.

Cu drogul la indemana isi retraiesc toate etapele neputintei: plang ca niste copii, isi rememoreaza pe viu toate ranile, poate chiar le povestesc tovarasilor de pahar nefericirile din copilarie, bat cu pumnul in masa, plini de furie si frustrare la adresa altora, poate a tovarasilor de viata, care i-au ranit in diverse moduri, unele reale, altele fictive, se pierd in caruselul suferinta-furie. Adevarul este ca nu vor sa-si recunoasca ranile, neputinta, nu vor sa sa se confrunte sincer cu ei insisi. Marea lor problema, care le impiedica vindecarea, este faptul ca se mint cu obstinatie. Se mint ca detin controlul, isi mint familiile ca vor inceta sa bea. Incearca sa carpeasca in ochii lor ideea ca sunt oameni buni.

Adevarul este ca alcoolicii chiar sunt oameni buni si extrem de puternici, foarte capabili. Insa nu atunci cand beau. Nu atunci cand cad in greseala. Nu atunci cand seamana suferinta in jur. Pacatul lor trebuie detestat, nu ei, oamenii care il comit. Ei sunt atat de speriati, nesiguri si ingroziti in sinea lor, incat daca cineva ar putea vedea o clipa infernul in care sunt nevoiti sa traiasca, ar avea compasiune.

Comportamentul lor este paradoxal. Ranesc cel mai mult ceea ce iubesc cel mai mult. Fiindca tot acest comportament profund gresit porneste de la faptul ca se ranesc in primul rand pe ei insisi. De aceea chiar si victimele lor trebuie sa aiba compasiune, dar sa se fereasca pe cat pot de efectele distructive ale adictiei, ale demonului lor. Un alcoolic trebuie iubit enorm, dar nu in contact direct. In contact direct, el va ataca precum un animal salbatic, dornic de sange cald, asa de rau va sfasia sufletele iubite. Nu trebuie acuzat, nu o face constient. Se crede “indreptatit” s-o faca, fiindca “tu nu stii ce e in sufletul meu”, fiindca trebuie sa exteriorizeze veninul care il omoara, se crede “indreptatit” de prea marea sa suferinta.

Mi-amintesc de pilda doctorului Viktor Frankl, proaspat iesit din lagarul de concentrare nazist. Citez din cartea “Omul in cautarea scopului vietii”:

“Un prieten de-al meu se plimba cu mine pe un câmp, înspre lagăr, când deodată am ajuns la un lan verde. Automat, eu l-am evitat, dar el m-a apucat de brat şi m-a târât prin lan. Am îngăimat ceva, să nu călcăm în picioare lanul verde. El s-a enervat, mi-a aruncat o privire furioasă si a strigat la mine: <Nu mai spune! Nu ne-au ajuns toate câte le-am pătimit? Soţia şi copiii mi-au fost gazaţi – ca să nu mai amintesc de toate celelalte lucruri prin care am trecut -, si tu îmi interzici să calc în picioare câteva fire de ovăz!> Astfel de oameni puteau doar cu greu să fie conduşi înapoi la adevărul unanim acceptat că nimeni nu are dreptul să facă ceva rău, nici chiar dacă lui i s-a făcut vreun rău. Trebuia să ne străduim a-i conduce înapoi la acest adevăr, altfel consecinţele ar fi fost mult mai rele decât paguba câtorva mii de spice de ovăz călcate în picioare. Incă îl am în faţa ochilor pe deţinutul care, suflecându-şi mânecile cămăşii, şi-a vârât mâna dreaptă sub nasul meu urlând: <Să-mi tai mâna dacă n-am s-o mânjesc cu sânge în ziua când voi ajunge acasă!> Vreau să subliniez faptul că omul care a rostit aceste cuvinte nu era un individ rău. Mi-a fost unul dintre cei mai buni camarazi, atât în lagăr, cât şi după aceea.”

Acesta este adevarul. Oamenii raniti, ranesc. Cercul vicios se vindeca prin acceptare (de sine) si prin iubire. A intelege ca esti ranit si a continua sa iubesti fara sa ranesti e eliberarea. E esenta iertarii celor care ti-au facut rau. Un om care nu se iarta pe sine, prizonier al neputintei si al vinei, ii va rani cumplit pe altii. Iubirea celorlalti ajuta, dar nu vindeca. Numai iubirea acelui om pentru sine si pentru ceilalti il salveaza. Daca el nu va avea destula capacitate de sacrificiu sa ii iubeasca pe altii intr-atat incat sa sacrifice propriile nevoi, nu are scapare din cercul vicios al mintii sale.

Daca crede ca isi rezolva problemele fugind de ele, va cobori din ce in ce mai mult in infernul din sine si ii va indeparta pe toti cei care il iubesc si vor sa il ajute. E ca un caine ranit care se repede in spume sa te muste, aparandu-si rana, atunci cand vrei sa-l mangai si sa-l ajuti. Daca nu vrei sa fii muscat, asteapta cu blandete, toleranta si multa iubire ca el sa fie pregatit sa-si infrunte frica, lasandu-te sa te apropii de el, sa-i oblojesti rana.

Omul ranit, alcoolicul, nu trebuie sa astepte solutii din exterior, trebuie sa fie constient de faptul ca inconstient le tot alunga. Trebuie sa faca un singur lucru: sa fie sincer cu sine, sa se priveasca obiectiv, sa fie gata de sacrifiu de sine. De abia atunci se poate apropia cineva sa-l ajute, altfel el va rani groaznic orice om care indrazneste sa ii oblojeasca rana.

Toate demersurile de mai sus nu sunt valabile numai in cazul adictiei de alcool, ci in cazul tuturor adictiilor, dependentelor. Copiii dependentilor pot dezvolta adictii complet diferite de parintii lor. Fugind de o trauma, o materializeaza altfel, dar in final la fel de dureros pentru ei si pentru ceilalti. Cel mai nociv comportament al celor dragi este sa-i incurajeze pe acesti oameni in viciul lor, hranindu-le iluzia ca sunt in regula, ca totul este bine si ca nu trebuie sa devina responsabili de faptele lor, alimentandu-le astfel fuga de sine, amanandu-le confruntarea sincera cu ei insisi si creandu-le un clopot fals de sticla in care sa se simta in siguranta. Mai devreme sau mai tarziu acest clopot se va sparge si atunci omul se va simti mai vulnerabil ca oricand, mai predispus ca oricand sa se prabuseasca in intunericul din sine.

Esecurile ii vor arata mereu omului dependent unde se situeaza pe scala normalitatii. Numai confruntarea sincera cu sine si ajutorul specializat, al unui psihoterapeut competent, il va ajuta realmente. Scopul, insa, merita: omul dependent invata sa traiasca cu sine, sa se accepte asa cum este, invata sa-si tolereze greselile sale si ale celorlalti, invata sa nu mai semene suferinta cand se simte lezat, invata sa iubeasca realmente, pe scurt invata sa dea si sa primeasca bucurie.

La capatul drumului il asteapta impacarea si bucuria, jos, in strafunduri il pandesc demonii vinovatiei ca sa-l inhate. Primul pas spre vindecare este asumarea responsabilitatii. Dependentii sunt oameni foarte puternici fiindca aceasta putere le trebuie ca sa se priveasca sincer in oglinda, rupand lanturile, nu le este data si nici necesara ca sa suporte calvarul vinovatiei in care se afunda.

Linkuri utile:

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/68
http://sfintiiarhangheli.ro/ce-este-codependenta
http://sfintiiarhangheli.ro/caracteristicile-codependentilor
http://iesireadinlabirint.wordpress.com/2009/10/21/relatiile/#more-88
http://iesireadinlabirint.wordpress.com/2009/07/11/pasul-vi-%E2%80%93-iesirea-din-labirint/

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: