Podul

Secvente din filmul cehesc de scurt metraj, „Most”, nominalizat la Oscar. Speechless, m-am pomenit cu obrajii uzi si calzi. Si mi-a facut bine.

Nu comentez eu despre film, eu sunt speechless, asa ca citez din mailul unei fete catre Maica Siluana. Nu stiu cine este, dar ii multumesc. Cred ca sinceritatea cu tine insuti/insati e primul pas spre bucuria adevarata, fiindca nu te poti bucura autentic decat acceptand cine esti.

„Și mă gândesc eu așa… cât de dureroasă și chiar grea e iubirea necondiționată. Când iubești necondiționat, tu nu aștepți de la cel de lângă tine niciun semn de iubire, niciun gând de recunoștință, nicio atitudine de mulțumire, nimic din astea, și tu nu pretinzi că ai vrea să primești un <beneficiu> din partea celui pe care îl ajuți. E durere iubirea necondiționată. Doamne, nu pot crede ce înseamnă, ce mare poate fi iubirea asta!

Eu nu știu să iubesc, eu iubesc condiționat, de frică, și doar ca să primesc înapoi iubire, să compensez lipsa. Dacă nu vă scriam, nu concretizam ideea, și nu puteam să pricep, să ajung mai adânc cu inima. Wow! Nu am cuvinte pentru iubirea asta necondiționată. Chiar e cum zice în seminar (n.a. „Seminarul iertarii”) <ORICE AI FACE, EU TE IUBESC!>. Așa m-au atins cuvintele astea, dar nu puteam să le înțeleg! E durere iubirea necondiționată. Și cel care iubește așa, tot ce își dorește și tot ce îl împlinește ca existență, ființă pe pământ (vorbim de om), este să îl știe pe cel pe care îl iubește bine, să îl știe fericit, bucuros, bine, atât doar își dorește, renunță la nevoile lui, la dorințele lui. Pfuuu! Cam grele!

Deh… scriu ca să mă aflu în treaba. Dar știți că eu scriu pentru mine, nu? Eu scriu ca să conștientizez, că văd așa cu gândul nu fac nimic. Mda… nu știu să iubesc! Am un mod bolnăvicios, foarte bolnăvicios și pătimaș. Eu am tendința să fac bine, mă bucură inițial binele celui de lângă mine, da’ aștept recunoștință, ce praf îs! Halal iubire! În seara asta mi-am dat seama ce aștept eu când fac un bine.

Dar mă simt așa goală și proastă că nu pot ajunge la profunzimea lucrului! Da, e foarte multă durere iubirea asta, că dacă nu ar fi necondiționată, bănuiesc că implicit devine egoistă și mă folosesc de cel de lângă mine și tot ceea ce fac e ca să mă simt eu bine, să îmi compensez lipsa, să mă simt iubit(ă)… Și durerea cred că vine atunci când faci acel sacrificiu… of, habar n-am! Chiar mă irită superficialitatea asta pentru că nu pot ajunge profund.

Ah, mi-a venit o idee: Dumnezeu și omul acela din filmuleț n-au mai gândit ceva de genul <Dar câți dintre ei vor fi recunoscători pentru că le-am salvat pielea? Câți dintre ei merită să le fi salvat viața, când al meu copil era un om minunat și care mă fericea și cu care trăiam în bucurie?>. E crunt când mă gândesc la durerea pe care a avut-o când și-a pierdut fiul. Mă simt cam inconștientă, Maica! Ce e ciudat e că la momentul când mi-ați zis că iubirea e durere a fost o dezamăgire, și încă o simt pentru că… pentru mine sună iubirea ca fiind ceva cald, plăcut, <pufos>. Dar de fapt e mult mai adânc și dureros. Lucrurile sunt mult mai adânci și mai profunde și lipsite de egoism. Egoismul ăsta și mândria… hmmm… îs mari rău!”

P.S. Intreaga postare si raspunsul Maicii Siluana pot fi citite aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: