Samsara

Filmul e din 2001, eu l-am vazut abia acum. Categoric nu este un „film de duminica”, de vazut si uitat in 5 minute.

Mi-a fost aproape dificil sa-l urmaresc, pentru ca pare un slow motion, in care atentia se poate risipi usor. Da senzatia ca nu ar avea intriga, ca totul se petrece mult prea incet. Pare incarcat de detalii si greoi de digerat, insa asta e doar o aparenta.

Samsara inseamna ciclul de reincarnari, revenirea sufletului in aceasta viata. Filmul pare ca se ocupa de orice altceva decat de asta, insa iarasi e o aparenta. Pe masura ce urmaream actiunea, faceam supozitii in sinea mea privitoare la final. Am fost cat se poate de departe de adevar.

Dupa ce filmul s-a incheiat brusc, am ramas uimita. Doar atat? Parca nu raspundea niciunei intrebari. Parea un final sec, care nu aducea lumina asupra subiectului.

Am adormit gandindu-ma la film si m-am trezit inca digerandu-l, din nevoia de a pune sensurile la locul lor.

Apoi am inteles. Era frumos, era simplu, toate sensurile erau extrem de clare si la indemana, chiar in fata mea. Atat de simple, incat tocmai de aceea tindem sa le ocolim si sunt ultimele pe care suntem dispusi sa le vedem.

Urmatoarea „revelatie” in ce priveste filmul a fost minunata. Mi-a luat un pic de timp sa inteleg sensul. Credeam ca satisfactia cea mai mare va fi sa gasesc sensul. Apoi am zambit. A fost ca in viata. De-asta e filmul asta incredibil. Mi-am dat seama ca, in timp ce urmaream filmul, eram absorbita sa tin pasul si sa-l inteleg. Apoi am fost dezamagita, pentru ca sensul nu s-a lipit de mintea mea prea usor.

Ce altceva sa vrei decat sa prinzi sensul? Decat sa-l dezbraci de continuturi, pana ramane simplu, inofensiv, neajutorat, in fata taisului mintii? Si totusi aveam sa descopar ca nu asta e satisfactia cea mai mare.

A intelege nu aduce neaparat o stare de confort si de victorie. Poate fi util, insa din alt punct de vedere decat credeam. Pentru ca atunci cand am inteles sensul, deja nu mai aveam nevoie de el. Alta revelatie a deschis acest sens, si asta am simtit-o ca fiind cea mai importanta.

Am inteles ca senzatia de a urmari (acest film) e/a fost unica. Atunci cand il vezi prima data. Asta e cel mai important. Atunci cand il vezi cu ochii ignorantei, cand ai intaia oara experienta respectiva, atunci cand esti departe de a vedea tabloul final si de a-i intelege sensurile. Experienta asta nu se repeta, la fel ca fiecare zi din viata. Se traieste pur si simplu, chiar daca poate fi dificil, de neinteles, chiar absurd pe alocuri. Chiar daca te intrebi foarte des ce a fost in mintea regizorului, a scenaristilor?

Asta e cheia: sa traiesti, urmarind asta concomitent. E un spectacol atat de intim, de personal, incat nu ti-l poate lua nimeni. Intelegerea nu aduce confort. Intelegerea cea mai profunda e a acestui aspect: ca cea mai interesanta parte e sa urmaresti, sa traiesti experienta, chiar daca nu o intelegi, chiar daca pari a fi cu un pas inapoi, chiar daca te intrebi ce a vrut regizorul, chiar daca incerci sa-ti controlezi emotiile, senzatiile.

O sa mentionez cateva fire epice importante. Eroul povestii este Tashi, calugar devenit lama dupa trei ani de meditatie neintrerupta. Filmul arata viata din India aproape ca intr-un documentar. Spulbera orice aura idilica. Arata ceea ce este asa cum este. Asa cum este India, asa cum este Tibetul, asa cum este viata monahala, asa cum este tentatia…

Tentatia este atat de reala, atat de cruda, de primitiva, nemachiata, necosmetizata, pura. Tashi e indrumat de mentorul sau, Apo, la un pustnic, spre a-si lamuri pornirea catre ispita. Un prim fir epic este in documentul pe care i-l arata pustnicul lui Tashi, care citeaza din spusele lui Buddha: „Orice experienta ajuta la gasirea Caii.” si „Nu accepta invataturile mele inainte de a le putea intelege din propriul tau punct de vedere.”

Al doilea fir epic este in scena betigasului pus pe firul raului. Copiii isi dau cu parerea despre rostul acestui betigas. Unul spune ca va ramane in apa si va putrezi, altul ca va fi prins intr-un vartej de apa, va cadea intr-o cascada si se va zdrobi, baietelul numit Karma spune ca lumea noastra e asemenea acelui rau, iar rostul betigasului este sa ajunga in mare, urmand firul curgator al apei.

Al treilea fir epic este in mesajul maestrului Apo, inainte de moarte, catre Tashi. Simtind ca va reveni in Samsara, maestrul ii spune discipolului ca sigur se vor reintalni si spera ca atunci Tashi sa poata fi capabil sa ii raspunda la o singura intrebare prieteneasca: „Ce este mai important: sa iti satisfaci o mie de dorinte sau sa cuceresti una singura?”

Ultimul indiciu este intr-o scena plina de dramatism. Pema spune povestea Yashodharei, sotia printului Siddharta. Printul s-a nascut in casta razboinicilor din tribul Sakya, al carui rege era tatal sau, in regiunea Nepal, la granita cu India. Siddharta era puternic si dibaci, neintrecut la lupta si in competitii.

Tatal sau, Suddhodana, pune melancolia baiatului pe seama nevoii de o sotie si ii aduce 108 pretendente, din care doar ultima, Gopa Yashodhara, il impresioneaza pe print. Regele pune sa li se ridice un palat imens, in care totul sa fie perfect organizat, totul sa inspire frumusete si tinerete. Tinerilor casatoriti li se naste un fiu, Rahul.

Timp de 29 de ani, printul Siddharta duce o viata boema, plina de bucurii lumesti. In vise i se arata, insa, desertaciune si moarte. Siddharta fuge de acasa in plina noapte, cautand Eliberarea si Iluminarea. Se retrage in padure, in asceza, devenind Buddha („Cel trezit”).

Multa lume cunoaste povestea lui Buddha, insa nu si cea a Yashodharei. Ea era plina de compasiune pentru cei suferinzi, inainte ca sotul sau sa dobandeasca aceste sentimente. Poate ca si ea cauta Iluminarea si si-ar fi dorit sa paraseasca viata conjugala pentru a medita, insa ce mama isi paraseste copilul, fugind fara o vorba, in toiul noptii?

„Doar un barbat poate face asta”, spune cu amaraciune Pema, intrebandu-se daca e cineva interesat de povestea printesei. Cine stie daca ea a simtit furie sau tristete atunci cand a fost parasita de Siddharta?

Yashodhara a trebuit sa-i explice lui Rahul unde este tatal sau. Ea a simtit cand printul Siddharta a devenit Buddha, atingand Iluminarea. Printesa a ales sa-si taie parul si sa isi traiasca restul vietii in asceza, renuntand la viata lumeasca.

A intelege nu inseamna a dobandi o stare de confort. A intelege nu usureaza cu nimic experienta pe care vrei s-o intelegi. Cunoasterea nu face decat sa iti arate beneficiul de a fi calator. Calatoria este unica, a ta. Intelegerea nu te ajuta sa calatoresti mai bine, nu-ti schimba statutul de calator. Calator care, pe firul raului, are menirea sa ajunga in mare.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Samsara" (1)

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Livia Bonarov, Livia Bonarov. Livia Bonarov said: Samsara: http://wp.me/pbwJ8-11C […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: