[Al patrulea articol din seria realizata de psihoterapeut Andreea Raduta, publicata pe site-ul sau www.epsihoterapie.ro. Articolul urmator a mai fost publicat in Revista „Avantaje”.]

Ce importanta are dezvoltarea propriei personalitati

Cum putem trai fiind noi insine, fara sa ne tradam adevarata natura? Cum putem ramane autentici cand, de mici, parintii, scoala, apoi societatea ne cer sau ne impun diverse comportamente, ne dau modele ce adeseori nu ni se potrivesc?

Cum putem fi sau deveni noi insine cu adevarat, ramanand in contact cu ceilalti oameni, fara sa ne izolam sau sa devenim agresivi?

Cum sa facem sa ne simtim bine in propria piele, exact asa cum suntem, sa ne acceptam cu iubire, atat cu toate posibilitatile noastre, cat si cu dificultatile pe care le avem?

Sunt doar cateva intrebari existentiale pe care multi dintre noi si le pun si la care nu intotdeauna raspunsurile sunt asa de usor de gasit.

Ce este de fapt individuatia?

Scopul procesului de individuatie (importanta dezvoltarii propriei personalitati) este de a deveni ceea ce suntem cu adevarat fiecare dintre noi. Individuatia este procesul prin care o persoana devine ea insasi, intreaga, autonoma si distincta de alte persoane sau de psihologia colectiva, desi ramane in relatie cu acestea.

C.G. Jung este primul care vorbeste in psihologie despre sensul unic si importanta vietii umane individuale. In lucrarea sa „Tipuri psihologice”, C.G. Jung afirma ca scopul procesului de individuatie este dezvoltarea personalitatii.

Marie Louise von Franz, terapeut jungian, compara individuatia cu un proces de crestere psihica lenta, dat de natura, proces simbolizat adesea de inconstient prin imaginea unui copac a carui crestere lenta urmeaza un patern individual. O personalitate mai inteleapta, mai matura, devine vizibila si de asemenea tangibila pentru cei din jur.

Care este scopul individuatiei?

Scopul procesului de individuatie este de a deveni ceea ce suntem cu adevarat fiecare dintre noi.

Individuatia este un concept central in psihologia jungiana si se refera la procesul prin care persoana, in viata reala, incearca, constient, sa inteleaga si sa dezvolte potentialitati innascute ale psihicului sau, in beneficiul totalitatii, completitudinii psihice.

Poate fi posibila individuatia fara a te intalni cu „umbra” ta?

Procesul de individuatie e descris uneori ca o calatorie psihologica; el poate fi un drum intortocheat si alunecos. In aceasta calatorie, calatorul trebuie sa se intalneasca mai intai cu umbra lui si sa invete sa traiasca cu aceasta formidabila si adesea terifianta latura a sa: nu exista totalitate fara recunoasterea partilor opuse.

Umbra, asa cum o defineste C.G. Jung este „ceea ce un individ nu vrea sa fie”. Umbra include toate trasaturile neplacute pe care individul vrea sa le ascunda, ca latura inferioara, primitiva si lipsita de valoare, ca latura intunecata a omului.

A fi intreg inseamna a te gasi reconciliat cu acele laturi ale personalitatii care nu au fost luate in seama; acestea sunt adesea laturile inferioare ale personalitatii, ce tin de umbra personala.

Dezvoltarea personala ma izoleaza cumva de ceilalti oameni?

O persoana aflata pe calea individuarii sau a dezvoltarii personale are sentimentul de a fi in legatura cu toate fiintele umane si in acelasi timp sentimente de angajament fata de anumiti indivizi distincti (cum ar fi prietenie, dragoste, compasiune, etc.).

Esential este faptul ca individuatia nu izoleaza individul de lume, ci aduce lumea in individ. Nimeni nu poate relationa cu altul atata vreme cat nu este in relatie cu sine insusi… Omului care nu relationeaza ii lipseste intregirea, pentru ca o poate atinge doar prin suflet si sufletul nu poate exista fara cealalta parte a sa pe care o gaseste intotdeauna intr-un “tu”.

Psihoterapia si casatoria sunt exemple specifice pentru tipul de cadru interpersonal ce declanseaza procesul individuatiei. Amandoua cer devotament si constituie niste calatorii dificile.

In ce situatii individuatia si dezvoltarea personalitatii pot fi blocate?

Individuatia poate fi blocata, de exemplu, atunci cand persoana, din diverse motive posibile, s-a oprit la un stadiu anterior de dezvoltare psihica: persoana este adulta dar se comporta ca un adolescent sau copilul regreseaza la stadii de copil mai mic decat varsta sa reala.

Ea mai poate fi blocata si atunci cand are loc identificarea cu un rol social sau colectiv, cu persoana sau masca. De exemplu cineva joaca un rol profesional, manager sa spunem, si se identifica atat de puternic cu acesta, incat nu mai ramane loc si pentru dezvoltarea personala, pentru suflet sau pentru relatii. Sau altcineva este profesor si poarta o masca de severitate si autoritate la scoala, dar s-a supraidentificat cu masca sa, uita sa si-o scoata in fata copiilor sai sau a prietenilor si are loc o rigidizare sau unilateralitate a personalitatii.

Individuatia si dezvoltarea personalitatii sunt grav primejduite cand la varste fragede (copilaria mica de exemplu) nu a existat suportul emotional, dragostea si acceptarea din partea celor care s-au ocupat de cresterea copiilor. Copiii, daca au fost respinsi, abuzati emotional sau fizic (pedepse corporale) au trait sentimente puternice de neajutorare, tristete, furie, abandon, din pacate s-au indepartat de centrul lor, de sinele lor autentic si de la procesul natural de individuatie (comparat mai sus cu cresterea lenta a unui copac).

Ce inseamna falsificarea tipului psihologic?

Tot in copilarie se poate intalni falsificarea tipului psihologic. Copilul are un temperament innascut si un anumit tip psihologic: de exemplu este introvertit si are dezvoltata ca functie psihologica principala afectivitatea. Parintii sau cadrele didactice il pot forta sa devina cu orice pret alt tip psihologic, care lor li se pare mai bun: tipul gandire, bazat pe logica, intelect si extravertit, de exemplu.

Cand copilul este presat sa adopte comportamente ce nu se potrivesc naturii sale interioare si innascute, poate avea loc falsificarea tipului psihologic si atunci va functiona folosind psihologic functii ce nu i se potrivesc si se va indeparta astfel de individuatie sau de la realizarea potentialului sau nativ. Va functiona cu un efort si niste costuri mult mai mari decat daca si-ar folosi tipul psihologic innascut.

In ce fel ma poate ajuta psihoterapia sa ma dezvolt personal, sa ma individuez?

Psihoterapia are doua mari scopuri:

  1. vindecarea persoanei de suferinta nevrotica sau psihotica, ceea ce fac majoritatea scolilor terapeutice
  2. ghidarea procesului de individuatie, drumul spre sensul profund si individual al vietii, realizarea de sine in viziunea jungiana.

Cu alte cuvinte, pot alege sa vin la psihoterapie nu doar cand ma simt foarte rau (trist, speriat, furios, cu diverse probleme sufletesti sau de relatie) si imi doresc sa ma vindec, ci pot alege sa vin pur si simplu atunci cand nu am probleme grave sau presante, ci doresc sa ma cunosc, sa ma dezvolt personal, sa imi descopar potentialitatile profunde si sa le dau curs in viata mea, sa descopar alaturi de terapeut care este scopul profund al vietii mele.

Psihoterapia are meritul ca poate facilita si sprijini procesul individuatiei. Sau poate repune individul pe fagasul sau natural.

Terapia vazuta ca sprijin al individuatiei si al dezvoltarii personalitatii ne poate ajuta sa devenim cu adevarat noi insine, fiinte unice, autonome, detasate de complexele parentale, de standardele colective, de normele si asteptarile sociale.
 

Articol realizat de psihoterapeut Andreea Raduta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: