I love you, I’ll kill you

Prezint in cele ce vor urma o tipologie care cunoaste stadii obsesive pana la cele mai grave din punct de vedere psihologic: iubirea parentala patologica si repercusiunile ei. Materialele nu imi apartin, ele fiind extrase de pe siteuri cu profil psihologic sau educational (autorii sunt mentionati in masura in care articolele din care fac parte respectivele citate sunt semnate).

IUBIREA-INCHISOARE

(din Jurnal On-line al „Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala”; Autor: Prof. univ. dr. Anca Munteanu)

„Se refera la o relatie posesiva, o fuziune care merge atat de departe, incat vrea parca sa anuleze personalitatea si libertatea celuilalt, pentru a reconstitui o unitate monadica, indestructibila. Stilul respectiv de iubire nu lipseste din recuzita afectiva a unor mame, care nu mai reusesc sa-si nasca niciodata copilul, desi au simtit efectiv momentul cuparii cordonului ombilical. Ca urmare, victima continua sa fie sechestrata si lacatuita definitiv, din punct de vedere psihologic, in fiinta lor. Aceste mame sunt similare cu niste caracatite care se obstineaza sa-si inlantuie mereu copilul, prin tentaculele lor vascoase, pandind cu maxima vigilenta, prin ochiul lor verde-albastru, orice miscare sau tendinta de emancipare a odraslei.
Desigur, acest politianism afectiv are efecte nedorite asupra subiectului respectiv: stangacie comportamentala, timiditate, retardari in invatare, fragilitate la boli.”

DRAGOSTEA DE MAMA

(Cresterea si Educarea copilului)

„V-ati intrebat de ce se foloseste atat de des expresia „dragoste de mama” ? Asta pentru ca dragostea fata de copii e mai puternica la femeie decat la barbat. S-a constatat ca, in general, femeile traiesc mai intens emotiile, atat pozitive (bucurie, fericire, placere, dragoste etc), cat si negative (tristete, nefericire, ura, neplacere) decat barbatii. Sentimentul matern poate avea la unele femei o intensitate patologica, iar la altele se constata o diminuare a lui (cazul femeilor care fac intreruperi de sarcina sau isi ucid copiii).
Intensitatea patologica a sentimentului matern caracterizeaza o mama care nu-i da voie copilului ei sa „creasca”, sa devina independent si sa se separe de ea emotional. Dragostea mamei „hiperprotectoare” este sufocanta pentru dezvoltarea personalitatii copilului si fara sa vrea constient, se raporteaza la el si il mentine in stadiul de „etern copil” ce are nevoie de ajutorul ei.
Din punct de vedere emotional, evolutia acestui copil este marcata de atasamentul fata de mama. Astfel, chiar adult devenind, acesta manifesta dependenta fata de mama, confuzie in privinta identificarii si rolului psihosexual, imaturitate emotionala, se simte neajutorat si cauta in jur „mame” care sa-i satisfaca dorinta de a fi protejat si ingrijit, ia mai degraba decat da in relatiile emotionale, manifesta simptome nevrotice, ostilitate si chiar tulburari de comportament. Dependenta fata de mama duce la dezvoltarea unei personalitati infantile..
Dragostea de mama inseamna grija neconditionata pentru evolutia copilului, dar manifestarea suprema a iubirii materne este lupta pentru separarea emotionala de copil cand acesta creste. Aceasta implica sa accepti ca el creste, ca nu ramane un vesnic copil neajutorat, ca are dreptul sa fie independent si sa-l lasi sa „devina” adult, sa-i oferi aceasta sansa sa se dezvolte ca personalitate independenta, matura psihologic si social.”

CUM SA NU LE CREAM COPIILOR DEPENDENTA DE PARINTI

(Din Ghidul Parintilor; Autor: Psiholog Cezara Dasu)

Dorinta de a avea copii care raman agatati de parinti necesita explicatii pentru ca ea contrazice ratiuni biologice fundamentale ale rolului parental. Singurul mod in care putem intelege cum apare si persista aceasta dorinta este prin intermediul teoriei care afirma ca in fiecare persoana exista un Copil interior care isi pastreaza aceasta varsta si acest tip de experienta pe tot parcursul vietii acelei persoane. Aceasta dorinta deci este dorinta Copilului interior din parinte.
Cum se naste o astfel de dorinta? Raspunsul la aceasta intrebare il putem obtine daca privind in interiorul parintilor. Acolo vom gasi un baietel sau o fetita dominati de teama de abandon, de singuratate, de inadecvare care transmit mesajele „Nu creste”, „Nu fi puternic”, „Nu avea success”.
Legatura dintre mama si copil este una foarte puternica ce presupune o relatie de interactiuni profunde, mai ales la un nivel inconstient. Psihanalistii ne atrag atentia cu privire la consecintele comportamentale si psihologice al copiilor ce au parte fie de mame supraprotectoare, fie de mame indiferente. In primul caz, mama esta cea care incearca cu toate puterile sa nu-si lase copilul sa initieze sau sa duca la bun sfarsit o activitate pentru a avea certitudinea ca totul este facut bine si ca odraslei nu i se intampla „doamne fereste„ ceva rau. Ea depaseste granitele unei griji normale si nu-si da seama ca pune de pe acum bazele unei dezadaptari a odraslei la cerintele societatii de mai tarziu. Chiar daca micutul este apt pentru o anumita activitate de unul singur, ea refuza cu desavarsire sa-l lase sa duca la bun sfarsit ceva. Acest comportament are in timp efecte dezastruase asupra copilului dintre care imi permit sa le reamintesc pe cele mai importante. Lipsa de incredere in fortele proprii se datoreaza in primul rand incapacitatii de mai tarziu de a rezolva problemele cu care nu s-a confruntat pana acum si pentru care nu are inca niste raspunsuri adaptate. O alta consecinta ar putea fi „construirea” unei personalitati dependente de mama care va evita sa paseasca pe cont propriu in viata si va cere mereu ajutorul mamei asteptand de la aceasta solutionarea problemelor cu care el se confrunta.”

DEPENDENT DE TINE?

(Din Ghidul Parintilor; Autor: psih. Cornelia Codreanu)

Personalitatile dependente le putem compara ca pe niste liane care nu sunt capabile sa se ridice, sa supravietuiasca decat prin alte „tulpini” care sa le sustina.
In primii ani de viata acest coportament este absolut unul normal. Copilul are nevoie de ocrotire, de siguranta pe care i-o ofera parintele si de confirmarea faptului ca acesta este mereu pregatit sa-l apere de o lume pe care micutul de-abia o descopera. Dependenta face parte din natura umana. Omul se naste si este dependent de cei din jurul sau.
La un moment dat insa, copilului trebuie sa i se dezvolte autonomia, anumite comportamente parentale prelungite excesiv sau exagerate, anumite atitudini si evenimente de viata inducand si formand o personalitate dependenta si la o varsta adulta, acest aspect intrand deja in sfera patologicului.
Vom vorbi aici
despre incapacitatea unor parinti de a insufla spiritul de independenta la copil, la un moment dat cand acesta se impune, ba chiar folosesc dependenta excesiva din dorinta egoista de a tine copilul aproape de sine, de a-l „dirija” asa cum vor, din dorinte caritabile sau nu prea.
Parintii supraprotectori, care cred ca stiu intotdeauna ce este cel mai bine pentru puiul lor, nu vor face decat sa insufle copiilor faptul ca sunt vulnerabili, ca lumea e plina de pericole si ca sunt incapabili sa supravietuiasca fara ei. Copilul va invata sa se „agate” de parinti, sa le ceara sa-l sprijine mereu, sa ia decizii in locul lui. Atunci cand esecurile sau situatiile nu tocmai placute isi vor face loc in viata lui , copilul le va resimti teribil de frustrante, iar vina va fi aruncata asupra celui care nu a fost acolo sa-l feresca de acestea. De asemenea, insuflandu-i unui copil mereu ideea ca este incapabil sa se descurce singur, va ajunge intr-adevar sa o creada si sa se comporte ca atare.
Autonomia copilului inseamna desprinderea de cei dragi. Acest lucru trebuie sa fie facut treptat, prin incurajari si aprecieri in momentele de independenta. Atunci cand are initiative, chiar daca rezultatele nu sunt la inaltimea asteptarilor, incurajati-l. Daca in urma unei initiative are un esec, ajutati-l sa minimalizeze efectele acestuia si sa inteleaga ca asta nu inseamna ca intotdeuna rezultatul va fi acelasi.
Atunci cand se poate, tineti cont de parerea lui, nu decideti mereu in locul lui, chiar daca vi se pare ca sunteti cel mai in masura s-o faceti stiind cel mai bine ce este necesar sau pentru ca parerile lui sunt ridicole si nerealiste.
Exista un proverb chinezesc care spune despre ajutor astfel: ” ajutorul adevarat consta nu in a-i da cuiva un peste, ci in a-l invata sa pescuiasca”.
Indemnati-l sa faca o serie de lucruri fara voi, si nu-i sariti in ajutor la cel mai mic impas. Nu-l lasati sa va mituiasca in vreun fel anume pentru a-l ajuta sau chiar a face lucrurile in locul lui. Puteti sa-i creati situatii artificiale in care sa-i cereti sa se descurce sigur.
Un copil crescut intr-o astfel de atmosfera hiperprotectoare va ajunge sa devina un adult dependent, care se va agata permanent de cineva pentru a supravietui, care nu va fi capabil sa ia decizii si se va lasa influentat de persoana cea mai apropiata. Va trai mereu cu teama de a nu pierde relatia atat de importanta cu persoana care ii este „ghid” si protector, ajungand astfel sa accepte si pastreze aceasta relatie indiferent cat de nociva ar fi pentru el.
Amintiti-va de cate ori ati auzit fraze de genul „nu pot sa ma rup din acesta relatie, nu pot sa traiesc fara ea/el”, amintiti-va cate casnicii esueaza doar pentru ca exista o imposibilitate a unuia dintre parteneri de a se desprinde de familia in care a crescut, de baza.
A dori ca propriul nostru copil sa fie dependent in totalitate de noi este un lucru meschin menit sa ne satisfaca noua dorinta egoista de iubire si admiratie, sau sa ne gadile orgoliul… A considera mereu ca „micutul” este incapabil sa se descurce singur, chiar si la 40 de ani, este o greseala. Dar a forma constient sau inconstient o personalitate dependenta este deja o catastrofa pentru viata viitoare a acestuia.”

 

Comments on: "I love you, I’ll kill you" (1)

  1. Se spune ca armonia ar fi „cheia perfectiunii”.
    Cata intelepciune, cata daruire, cata stiinta si vointa ne trebuie fiecaruia sa facem lucrurile sa sune cat mai armonic.
    Si, Doamne cata dizarmonie….AZI.
    Unii isi mai dau seama pe parcurs si incearca sa-si acodeze struna, din fericire pentru ei si poate.. si pentru restul, dar altii, vaaai, altii nici la ultima coarda ramasa intreaga nu realizeaza profundul dezacord.
    Dar MAINE…? Maine ce va mai fi, atata timp cat „I love you, I’ll kill you” de ieri, devine azi „I love you, I’ll leave you”… . ( ma asteapta Italia, Spania….), oare cum va fi?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: