Dragii mei, am primit o propunere foarte frumoasa pentru voi, de la Do Good Academy, căreia îi mulțumesc pentru colaborare. Organizăm împreună un concurs, prin care unul dintre voi va câștiga 1 bilet gratuit la workshop-ul ”Tehnici pentru transformări rapide – Prevenirea și tratarea afecțiunilor”, susținut de Brian Clement, pe data de 13 martie, la Hotel Caro din București. Valoarea premiului: 160 lei.

Brian Clement, Directorul Hippocrates Health Institute, vine pentru al doilea an consecutiv în România, pentru a participa la un eveniment unic, organizat de Do Good Academy, în cadrul căruia va susține conferinţa „Stilul de viață Hipocrates” și workshop-ul „Tehnici pentru transformări rapide – Prevenirea și tratarea afecțiunilor”, prin care promovează beneficiile unui regim alimentar echilibrat și adoptarea unui stil de viață sănătos.

brian_clement

Hippocrates Health Institute are o vechime de 60 de ani şi este unul dintre cele mai cunoscute centre de vindecare prin terapii alternative şi nutriţie. Institutul a făcut sute de studii şi observaţii referitoare la modul prin care alimentația contribuie la menţinerea unei vieţi sănătoase şi la vindecarea sau ameliorarea multor afecţiuni.

brian_and_anna_maria_clement

Programul evenimentului:

  • 13 martie, Hotelul Caro din București
  • între orele 10.30-13.30 va avea loc conferința ”Stilul de viață Hippocrates”. Accesul este gratuit, fiind necesar doar să vă înscrieți
  • în pauza de o oră, între 13.30-14.30, se va servi un prânz raw-vegan (crudivor, nepreparat termic)
  • între orele 14.30-17.30 va avea loc workshop-ul ”Tehnici pentru transformări rapide – Prevenirea și tratarea afecțiunilor”. Biletele sunt disponibile la Do Good Academy.

Conferința „Stilul de viață Hippocrates”, va avea urmatoarele teme:

  • Obținerea de informații clare despre enzime, alimente vii, anti-oxidanți
  • Cum se poate îmbunătăți nivelul de energiei, echilibrul emoțional și mental

Brian Clement va aprofunda subiecte legate de prevenirea îmbătrânirii şi vindecarea bolilor, având o sesiune extinsă de întrebări și răspunsuri.

brian_and_anna-maria_clement_conferinta_fb_cover

În cadrul workshop-ului „Tehnici pentru transformări rapide – Prevenirea și tratarea afecțiunilor”, care va dura trei ore, Brian Clement va furniza informații despre:

  • Cum se pot preveni afecțiunile,
  • Tehnici pentru prelungirea vieții
  • Tehnici de vindecare utile ce pot fi realizate în propriul cămin (inclusiv pentru provocări precum tăieturi, arsuri, infecții, probleme cu vederea, albire prematură și multe altele).

Workshop-ul se adresează atât profesioniştilor (medici, terapeuţi, nutriţionişti), cât şi persoanelor cu diverse afecţiuni şi boli cronice, deschise spre aflarea informaţiilor despre metode alternative de tratament.

brian_and_anna-maria_clement_workshop_fb_cover

Regulile pentru a vă înscrie la concurs sunt următoarele:

  1. dați like paginilor de facebook Do Good Academy si Nu Exista Boli, dacă nu ați făcut-o deja 🙂
  2. distribuiti acest articol și adăugați un comentariu aici, pe blog, sau la postarea de pe facebook, prin care să spuneți motivul pentru care v-ați dori să participați la acest eveniment.

Concursul se va încheia pe data de 8 martie, când câștigătorul va fi desemnat prin random.org.

Vă așteptăm cu drag la întâlnirea cu Brian Clement!

PS: În perioada imediat următoare, mai exact 13-19 martie, Do Good Academy organizează un program unic în România susținut de 13 terapeuți și profesori din toată lumea, printre care se numără și directorul Institutului Hippocrate. Mai multe informații aici.

 

Politicianul, Iadul si Raiul

Un politician a murit si a ajuns la Poarta Raiului. Sfantul Petru s-a uitat o clipa la el, a cautat in registru si i-a gasit numele.
– Deci, ai fost politician.
– Pai, da, e o problema?
– Nu, nicio problema. Doar ca am adoptat recent un nou sistem de primire pentru cei cu meseria ta si va trebui sa petreci o zi in Iad. Dupa aceea, esti liber sa alegi unde doresti sa-ti petreci eternitatea.
– Cum? Trebuie sa petrec o zi in Iad?
– Astea sunt regulile, i-a raspuns Sf.Petru. A pocnit din degete si politicianul a disparut.
S-a trezit si si-a pus mainile la ochi, stiind ca era in Iad. Precaut, si-a ciulit urechile, sa auda gemete, dar n-a auzit nimic. A simtit un miros in aer. „Ce-o fi asta? Balsam de rufe? Cu iz de iarba verde, proaspat cosita?”
– Deschide ochii! Haide, haide, hopa sus, ca avem doar 24 de ore la dispozitie! a strigat o voce la el.
Speriat, politicianul si-a luat mainile de la ochi si a vazut ca era intr-o camera de hotel. Una care arata chiar foarte bine. Dar, stai, era intr-un apartament de lux, de fapt. Iar in fata lui statea un om imbracat in costum, cu un Martini in mana.

marele-gatsby

– Cine esti? l-a intrebat politicianul.
– Eu sunt Satana, i-a raspuns omul, servindu-l cu Martini si ajutandu-l sa ridice in picioare. Bine ai venit in Iad!
– Dar unde-i durerea, unde-i suferinta? s-a mirat politicianul.
Satana i-a facut cu ochiul.
– Stii, au circulat zvonuri cam proaste despre imaginea noastra, de-a lungul timpului, dar e o poveste lunga. Asta e camera ta. Minibarul e gratuit, ai room service gratuit. Sunt prosoape de rezerva langa jacuzzi si daca ai nevoie de ceva, suni la receptie. Dar ajunge cu toate astea. E o zi frumoasa si poate vrei sa arunci o privire pe afara…
Omul s-a uitat pe fereastra si a observat bogatia imprejurimilor. Soarele stralucea minunat, iar de jos, cativa oameni plini de bucurie ii faceau cu mana de pe un teren de golf.
– E doar unul dintre terenurile din zona. Mai sunt cateva un pic mai incolo, la distanta de doar cateva minute de mers cu masina, langa plaja si port, i-a raspuns Satana la intrebarea nerostita.
Au coborat impreuna cu liftul si au traversat un hol somptuos. Toata lumea aflata acolo ii facea cu mana si ii ura bun venit politicianului, in timp ce Satana semna autografe si glumea cu angajatii. Cand au iesit, politicianul a vazut ca grupul de oameni de pe terenul de golf era format din toti vechii sai prieteni, din oameni pe care-i admirase ani de zile, dar pe care nu apucase sa-i intalneasca niciodata sau sa lucreze cu ei si din oameni a caror munca o admirase, dar murisera inainte sa-si inceapa el cariera. Din mijlocul grupului a aparut sotia lui, toata un zambet, tanara ca la 20 de ani. L-a luat in brate si l-a sarutat pe obraz. Toata lumea s-a bucurat, a aplaudat si l-a felicitat. In timpul asta, a aparut si cel mai mare dusman al sau, care era baiat de mingi.
Politicianul si-a petrecut tot restul zilei afara, pe terenul de golf, la lumina soarelui stralucitor. S-a simtit mai bine ca niciodata, a ras si a glumit, a purtat discutii importante, a pus tara la cale cu prietenii, alaturi de sotia care il privea cu dragoste.
Spre seara, s-au intors la hotel, unde au servit o cina foarte bogata, perfect gatita. In timp ce toata lumea se distra si radea, sotia i-a soptit ceva la ureche. S-au retras in apartamentul de lux si au petrecut toata noaptea facand dragoste ca-n luna de miere. Dupa multe ore pline de pasiune, politicianul a adormit bustean, fericit, adancit in pernele fabricate 100% din bumbac fin, egiptean.
L-a trezit Sf.Petru.
– Ai vazut Iadul. Pun pariu ca nu era ce te asteptai, asa-i?
– Intr-adevar, domnule, a raspuns politicianul.
– Acum poti alege. Iadul, pe care l-ai vazut, sau Raiul, plin de cantece corale, vesminte albe, discutii cu Dumnezeu si asa mai departe…
– Pai, stiu ca suna ciudat, dar daca le pun in balanta, cred ca prefer Iadul, a spus politicianul.
– Nicio problema, noi intelegem pe deplin. Spor la distractie! i-a urat Sf.Petru si a pocnit iar din degete.
Politicianul s-a trezit intr-o bezna totala, intr-o atmosfera plina de miros greu de amoniac, auzind gemete indepartate. Pe masura ce s-a obisnuit cu intunericul, a observat ca singura lumina provenea de la eruptiile de flacari de departe, care iluminau ramasitele chinuite ale oamenilor torturati, arzand intr-un ocean sulfuros. Un fulger brusc de lumina l-a adus pe Satana langa el. Purta acelasi costum ca mai inainte si ranjea, tinand un ciocan de lipit intr-o mana si un colac de sarma ghimpata in alta.
– Ce-i asta? a inceput sa planga politicianul. Unde-i hotelul? Unde-i sotia mea? Unde sunt minibarul, terenul de golf, piscina, restaurantul, bauturile gratuite si lumina soarelui?
– Vezi tu, i-a raspuns Satana, ieri eram in campanie. Azi, ai votat.

Am fost chemata la partid, sa ma apuc de treaba. Mi s-a adus la cunostinta sa ma pregatesc de plecarea la Bucuresti. Prima mea ingrijorare a starnit o avalansa de rasete copioase. “Pai… Nu stiu daca pot. Trebuie sa ma invoiesc de la serviciu…” In hohote de ras, am fost intrebata: “Si de-asta zici ca nu poti? Vai, e chiar grav, ha, ha! Unde lucrezi? Noi controlam tot. Daca ar fi sa nu controlam ceva, asta ar fi grav. Deci poti sa lipsesti oricat de la serviciu. Nu-i nevoie sa te invoiesti. Aranjam noi.” Eu tot nu pricepeam. Si insistam. Cum adica? O sa-mi consum zilele de concediu? Nu trebuie sa fac cerere sa ma invoiesc, mentionand motivul? Sa lesine bietii oameni de ras. Am fost asigurata ca nu era nevoie de nicio cerere si ca n-aveam sa pierd nicio zi de concediu. Era suficient un telefon si gata, se rezolva. Urma sa fiu delegata in interes de serviciu, cu toate drepturile aferente.

In sinea mea, nu mai voiam decat sa-mi revoc semnatura si sa nu mai aud, sa nu mai vad ce auzisem si vazusem. Am intrebat cum si cu cine urma sa merg la Bucuresti. Mi s-a zis ca doar cu domnul deputat, al carui imagine urma s-o reprezint. Atat. Numai noi doi. Pentru economie, era posibil sa impartim si camera de la hotel…

Pentru mine, era clar ca mi se incheiase „cariera” politica. I-am marturisit totul prietenului meu. Era un om simplu, care muncea ca barman-ospatar. Simtul lui practic imi fusese util de nenumarate ori, cand filosofia mea nu ma putuse ajuta. El a inceput sa rada. “Fii linistita, n-o sa pleci nicaieri.” “Dar ce sa fac? Cum sa le spun?” “Nu-ti face griji. Ma ocup eu de asta.” “Tu? Ha, ha… Dar cum ai putea tu sa rezolvi rahatul in care m-am bagat eu?” “Foarte simplu. O sa vorbesc cu domnul deputat si o sa-l rog sa te lase in pace.” Acum nu mai puteam eu de ras. “Si ce te face sa crezi c-o sa poti ajunge sa vorbesti cu el, c-o sa vrea macar sa te asculte? Sau sa faca ce vrei tu?” “Ei, uite, vezi, incurcate-s caile Domnului. Se intampla ca aici, unde muncesc eu, ii apartine totul domnului deputat. Nu lui direct, fireste, e trecut pe alte nume, dar eu stiu prea bine totul, inclusiv ce face dansul pe aici…” Ramasesem cu gura cascata. “Si ce face?” “Niste lucruri pe care n-ar vrea sa le auda sotia lui, de pilda. Nici altii. Niste lucruri pe care eu, care trebuie sa-l servesc, le stiu si le-am vazut, chiar si fara sa vreau.” “Si mie de nu mi le-ai spus?” “Fiindca te stiu prea sensibila pentru lumea asta si astfel de lucruri abia suport chiar si eu sa le vad si sa le stiu. Am pus deoparte dovezi. Si eu vreau sa plec de aici.”

N-are rost sa va povestesc ce se petrecea acolo… Cum aratau petrecerile unor oameni importanti. Sau cum politicieni de culori diferite, incrancenati in public, radeau si glumeau dupa aceea, la aceeasi masa, ciocnind paharele. Toate astea mi se pareau rupte dintr-un film. Am avut ocazia sa verific adevarul spuselor prietenului meu. Deputatul a inceput sa se fereasca de mine si s-a anulat drumul la Bucuresti. Nu-mi venea sa cred ca putea fi totul adevarat…

La scurta vreme, am gasit calea sa scap basma curata. M-am mutat in alt oras si mi-am gasit job acolo. In presa. I-am anuntat victorioasa pe fostii colegi din PSD ca noul job nu-mi mai permitea imixtiunea politica si i-am rugat sa-mi accepte demisia. Ma simteam libera. Dar picasem din lac in put, fara sa stiu…

pencil

Lucram, ca jurnalist, la rubricile de cultura, de sanatate. Pana intr-o zi, cand sefului i s-a parut ca scriam bine. Asa ca m-a trimis la o sedinta a Consiliului Judetean. Eram prospatura. Policienii erau foarte curtenitori, lingusitori si sarutatori de maini. Acordau mare atentie unui nou jurnalist. Mai ales daca era jurnalista. Seful mi-a cerut un articol pe teme politice. Cu o tema de dinainte stabilita. In situatia pe care urma s-o descriu, trebuia sa scot PSD-ul intr-o lumina favorabila. “PSD-ul? Stiti, eu… PSD-ul…”

Si asa a aflat seful ca eu facusem parte din PSD si m-a felicitat calduros. Asa am aflat si eu ca dansul infiintase PSD-ul in acel oras. Aveam musai nevoie de acel job, fiindca primisem niste beneficii prin relocare si trebuia sa prezint dovada lunara a continuitatii in munca, fara nicio zi de intrerupere. Am scris acel articol folosindu-ma de sofism, nu de filosofie. Eram scarbita de mine si de lumea in care traiam.

Seful a continuat sa ma implice in politica, in calitate de jurnalist, in ciuda protestelor mele. Mi-a cerut un articol in care sa-l fac praf pe primar, care avea alta culoare politica. N-am sa uit niciodata zilele acelea. Nu mai aveam liniste, plangeam si nu stiam ce sa fac. L-am sunat pe primar. I-am spus adevarul, exact ce se petrecea si cat de groaznic ma simteam, l-am rugat sa ma sfatuiasca, sa ma ajute cumva. Primarul era cat se poate de relaxat si teribil de amuzat. Nu auzea in fiecare zi asa ceva din partea unui jurnalist. M-a asigurat ca era obisnuit sa fie atacat in presa, e normal, asa se practica peste tot, m-a indemnat sa ma linistesc si… sa-mi vad de treaba, ca sa nu-mi pierd jobul. “Adica… sa scriu despre dvs, sa va atac?” “Da, sigur, nu-i nicio problema. Pe mine nu ma deranjeaza”, a replicat primarul. I-am cerut scuze anticipat, l-am rugat sa ma ierte pentru ce urma sa scriu, iar omul a inceput sa rada de-a binelea. Dupa ce si-a terminat mandatul, s-a mutat in Parlament.

Am scris articolul de parca altcineva scria in locul meu. Nu ma mai simteam la fel cand mergeam pe strada. Imi venea sa-mi plec capul. Seful jubila. A urmat sa-mi ceara un articol prefabricat. Un interviu in care eu sa pun si intrebarile, eu sa inventez si raspunsurile. Incepusem deja sa caut solutii. Eram dispusa sa accept orice alt job, pentru a-mi asigura continuitatea in munca, de care aveam nevoie. Am gasit alt job, problema era ca nu aveam voie nici sa-mi dau demisia, nici sa fiu eliberata din functie din motive care aveau legatura cu eficienta mea, in calitate de angajat.

Asa ca m-am prezentat in fata sefului si l-am anuntat ca nu mai scriu articole pe teme politice. Ca refuz sa mai fiu implicata in politica si sa lucrez astfel. M-a amenintat ca ma da afara. I-am spus ca sunt de acord. Atunci, m-a invitat sa discutam intre patru ochi. Mi-a adus laude, m-a asigurat ca ma pretuia si ca avea nevoie de oameni ca mine. Ca ma putea astepta un viitor bun. Ca mi-a oferit cea mai buna rampa de lansare pentru un jurnalist. Politica, nu cultura, nu rubrica despre sanatate. Multi jurnalisti au devenit politicieni, la randul lor, egali cu aceia despre care au scris.

Apoi, seful s-a incruntat si m-a avertizat ca-mi oferea un scurt timp de gandire. Acceptam sa scriu pe teme politice sau ma dadea afara. Decizia mea era luata. Am fost eliberata din functie cu blandete, intr-un final. Nu aveau ce sa-mi reproseze ca angajat. Era cert ca voiau sa scape de mine, daca nu le serveam interesele, asa ca au invocat reducerea de personal. Si asa am scapat.

A venit momentul primului congres la care trebuia sa particip si sa vorbesc, in noua mea calitate de vicepresedinte TSD (Tineretul Social-Democrat). Iar eu inca nu semnasem adeziunea. Mi se parea ca faceam misto de mine atunci cand am semnat. Ma simteam invinsa, iar felicitarile curgeau. Am vorbit dupa doamna aceea pe care o pretuiam si o respectam. Am dat citate din filosofi si am vorbit despre responsabilitate si moralitate. Am observat cum doamna respectiva, din culise, avea lacrimi in ochi.

A urmat un incident la serviciu. Sefa era PSD-ista, cum altfel? Toti sefii de institutii erau numiti politic. Sefa mi-a comunicat ca a doua zi, sambata, trebuia sa fiu musai la o sedinta din alta localitate, la o anumita ora. Apoi, a plecat cu cateva ore mai devreme de terminarea programului de lucru. Contabila mi-a dat un ordin de deplasare in alb si mi-a zis sa ma descurc cu banii, care mi se vor deconta ulterior. Nu era posibil sa ajung la ora inceperii sedintei cu niciun mijloc de transport in comun. Am sunat-o pe sefa si i-am sugerat ca as putea folosi masina institutiei. S-a revoltat. Aceea era doar pentru uzul dansei!

N-am avut cum sa ajung la sedinta. Luni dimineata, toata institutia fierbea. Sefa urla la mine si ma jignea. Niciunul dintre argumentele mele nu conta. Sefa zbiera la contabila si discuta cu superiorii de la Bucuresti, vrand musai sa ma dea afara cu litera I. In urma concursului, puteam fi incadrati pe salarii mai mari, dar primeam salariul minim pe economie. Nu ni se plateau orele suplimentare. Sefa primea felicitari si prime pentru reducerea cheltuielilor cu personalul.

Spre seara, am fost chemata de urgenta la partid. Se aflase incidentul. Aveau ochi si urechi peste tot. Am fost invitata la o discutie intre patru ochi cu unul de’ala mare si vechi. Mi-a reprosat ca luasem pozitie singura in incidentul cu sefa. Trebuia sa-i anunt imediat, nu sa afle din alte surse. Fiindca ei stiu tot si trebuie sa stie tot. Mai ales despre oamenii lor. Mai ales despre oamenii lor importanti. Atat de importanta trebuia sa ma simt. Un incident cu un vicepresedinte era important. Imaginea lor nu trebuia sa sufere in niciun fel. Trebuia mereu intretinuta o imagine pozitiva, cu orice pret.

hand-784077_960_720„Nimeni din afara nu trebuie sa stie cum ne spalam noi rufele, in interior”, mi s-a comunicat. Asa se rezolvau treburile. Trebuia sa nu mai incerc sa rezolv niciodata vreo problema singura si pe cont propriu. Cu atat mai mult cu cat sefa era tot din PSD. „Corb la corb nu-si scoate ochii. Niciodata. Asta-i prima si cea mai importanta regula. Ai inteles?”, a tunat la mine PSD-istul cu vechime politica. Apoi, a inceput sa rada. M-a asigurat ca sefa nu conta absolut deloc si ca a doua zi puteam sa-i iau locul, daca voiam. Ca asta era o chestiune banala, puteam obtine chiar o sefie mai sus-pusa de atat, la o institutie mai mare.

Am mai aflat ca sefa fusese si ea chemata si facuta terci. I se pusese in vedere ce element important eram eu pentru partid, comparativ cu ea. Fusese amenintata sa nu care cumva sa mai indrazneasca sa se ia de mine, c-o pateste si imi devine ea subordonata. Tipasera la ea pana cand o umplusera de frica si femeii ii dadusera lacrimile. Mi se stransesera sufletul si stomacul. Imi venea sa urlu si sa fug.

Beizadeaua cea mai sus-pusa mi-a oferit scaunul din dreapta al masinii sale luxoase si m-a invitat la restaurant, impreuna cu presedintele TSD. In ciuda insistentelor sa comand tot ce-mi doresc, am luat doar un suc si atat. Stiam cati bani aveam in portofel si stiam cu exactitate, in fiecare zi, cate zile mai aveam pana la urmatorul salariu. Beizadeaua a insistat ca nu era nevoie sa-mi platesc consumatia. Eu am insistat ca vreau sa mi-o platesc. Si tot asa, pana cand el si presedintele nu mai puteau de ras. „Tu nu intelegi, nu-i asa?” Ii mai uimisem de cateva ori cu naivitatea mea amuzanta. „Asta e restaurantul lui tata. Putem sa luam tot ce vrem.” Foarte serioasa, l-am intrebat: „Chiar daca e restaurantul tatalui tau, cum adica sa luam tot ce vrem? Dar dansul nu plateste pentru marfa?” Sa lesine oamenii de ras! Eram chiar culmea! Si culmea am ramas, platindu-mi consumatia.

Nu stiu daca un alt vicepresedinte TSD isi platea si el consumatia. Ceea ce stiu e ca a devenit vicepresedinte la CJ (Consiliul Judetean). Am citit recent ca a fost retinut si este anchetat de DNA, intrand si in vizorul ANI.

Va urma…

Dupa ce am facut facultatea de filosofie si masterul, mi-am cautat job. Meseria mea era de profesor. Am dat examen la mine in oras. Era un singur post. Desi, la nivel national, am intrat la master pe primele 12 locuri, cu o concurenta acerba, local am pierdut concursul. Il cunosteam pe cel care il castigase. Subiectele fusesera grele, iar omul respectiv luase 10. Eram aproape sigura ca nu putea obtine nota asta in mod cinstit. N-ar fi fost prima oara cand sa realizez ca in viata asta nu se joaca dupa reguli.

M-am straduit sa invat si eu sa nu joc dupa reguli. Ca in jungla, pentru supravietuire. E frustrant sa pierzi mereu, jucand cinstit. Mi-am gasit alt job, intr-o institutie publica. Cu pile. Mi-a lipsit satisfactia. Puteam obtine acel job in mod cinstit, fara probleme. Dar nu l-as fi putut obtine niciodata doar pe baza meritului, daca in concurs erau prioritari cei cu pile. Un coleg nu si-a recuperat spaga data in perioada cat a lucrat. Incercase s-o recupereze folosind aceleasi tehnici, invatate de la sefi si sistem. A incercat sa fure. A fost dat afara.

Invatasem la greu, munceam cinstit si deseori nu-mi ajungeau banii nici pentru autobuz. Ma simteam umilita. Nu-mi permiteam nimic. Ajunsesem la trei joburi simultan. Ma prabuseam de oboseala. Totul era simplu si se rezolva rapid daca aveai pile si daca dadeai spaga. Totul imi repugna. Cumetria asta era in total dezacord cu principiile morale pe care le invatasem la facultate. Mi-era sila de tot si de toate, nu vedeam nicio sansa si nicio scapare.

Un cunoscut mi-a oferit o… oportunitate. Voia sa ma ajute. Vazuse in mine potential. M-a invitat sa ader la PSD. Omul era destept si foarte descurcaret. Tot in PSD era o prietena a mamei. O femeie pe care o respectam foarte mult, un om inteligent si muncitor. M-am dus de curiozitate. Am fost primita ca o printesa. Pretuiau foarte mult oamenii cu studii, oamenii cu potential. In cadrul aceleiasi societati, aceluiasi sistem, aici eram foarte apreciata pentru ceea ce eram. In rest, orice as fi facut, oricat as fi muncit si m-as fi dedicat, nu insemnam nimic si nu aveam nicio perspectiva.

politica-platon

Nu votasem si n-as fi votat niciodata PSD. Mi se parea o ironie crunta a sortii ce traiam. Voiam doar sa invat pe ce lume traiesc si cum ma pot adapta mai bine. Erau trei categorii sociale in cadrul partidului. Prima si cea mai importanta categorie era formata de baronii locali si beizadelele lor. Ei aveau afacerile si banii. In functie de ei se trageau sforile. Ocupau cele mai inalte pozitii in partid, dar nu aveau functii social-administrative. A doua categorie o formau acolitii, multumiti cu firimiturile. Acestia erau oamenii simpli, fara mari pretentii intelectuale, care voiau siguranta si un trai mai caldut, bucurosi sa primeasca orice avantaj. Firimiturile acelea insemnau destul de mult, erau un bonus de care n-ar fi avut parte altfel decat din interiorul partidului.

Firimituristii cei mai activi si dedicati erau sustinuti intens, li se finantau studiile, li se “construiau” CV-uri care sa dea bine, spre a fi propulsati in functii social-administrative. Prin care acestia aveau sa-si manifeste devotiunea pentru partidul care ii crescuse. Pe principiul promovat din interior: „Nu musti mana care te-a hranit.” Iar devotiunea insemna sa actioneze intotdeauna in beneficiul baronilor. Ba chiar sa fie dispusi sa se sacrifice pentru ei. Multi firimituristi, odata ajunsi in functii social-administrative, incercau sa devina, la randul lor, baroni. Si mai era categoria oamenilor inteligenti si educati, cu studii superioare. Acestia erau folositi tactic, erau bagati la inaintare. Pe ei se baza imaginea partidului. Iar partidul ii atragea, le oferea pozitii de prestigiu, dar musai incerca sa-i „cumpere”, sa-i aiba cu ceva la mana, spre a fi nevoiti, chiar prin santaj, sa apere si sa sustina interesele partidului chiar si atunci cand intrau in conflict cu principiile lor morale.

Nici nu intrasem bine pe usa lor, ca mi s-a oferit o sansa uriasa. Sa devin vicepresedinte la tineret si sa fiu instruita la Bucuresti, la cel mai inalt nivel. Voiau sa devin responsabil cu imaginea unui parlamentar. Urma sa fiu instruita de persoana care se ocupa de imaginea lui Adrian Nastase, care urma sa candideze la presedintie.

Eram naucita. Unii apropiati ma felicitau si considerau ca m-am “scos”. Eram ingrozita. Priveam oamenii simpli, care se multumeau cu firimiturile. Venea un om ca mine, din exterior, care din prima zi le lua fata. Erau obisnuiti, isi rodeau multumiti osul. Stiau ca partidul are nevoie de oameni integri ca sa prospere si mai mult si ca sa le fie si lor bine.

Am refuzat sa ader. Am vrut sa vad, mai intai, ce se intampla acolo, in interior. I-am anuntat ca nu sunt dispusa sa platesc nicio contributie. Au ras. M-au asigurat ca nu-i nevoie. Ca voi avea numai de castigat, nu de platit. Tinerii se bucurau. Aveau un loc in care puteau organiza petreceri, beneficiau de protocol. Erau ajutati in toate problemele lor sociale. Prin partid, orice se putea rezolva. Parea taramul tuturor posibilitatilor.

Va urma…

Toti misticii spun ca…

“Omul care doarme crede mereu ca se va simti mai bine daca altcineva se schimba. Suferi fiindca dormi (esti inconstient), dar te gandesti: ce minunata ar fi viata daca altcineva s-ar schimba; ce minunata ar fi viata daca vecinul meu s-ar schimba, daca sotia s-ar schimba, daca seful s-ar schimba. Noi vrem mereu ca altcineva sa se schimbe ca sa ne simtim noi bine. Dar ti-a trecut vreodata prin minte, chiar daca sotul sau sotia ta s-ar schimba, ce efect ar avea asupra ta? Ai fi la fel de vulnerabil ca inainte, la fel de idiot, la fel de adormit. Tu esti cel care are nevoie sa se schimbe, care are nevoie sa ia pastile. Tu continui sa insisti: ma simt in regula fiindca lumea e in regula. Gresit! Lumea e in regula fiindca ma simt eu in regula. Asta spun toti misticii.” (Anthony de Mello)

asleep

O poveste amuzanta despre ce semeni, aia culegi. Ii putem raspunde destinului, semanand compasiune. Iata analogia foarte inteleapta, a lui Ishwar Puri, pentru compasiune, in ciuda conditionarilor cu care ne confruntam in viata. Sau ii putem raspunde destinului precum invatatoarea din povestea baietasului Hamid.

ishwar-puri-compasiune

Un baietas, pe nume Hamid, traia intr-un sat din Maroc. Colegii sai de scoala nu-l iubeau deloc din cauza prostiei sale fara margini. Invatatoarea urla tot timpul la el: „O sa ma scoti din minti, Hamid!”

Intr-o zi, mama lui Hamid a venit la scoala sa vada cum evolueaza copilul ei. Invatatoarea i-a spus cinstit ca asa o loaza ca el, ea n-a mai pomenit in toata cariera sa. Notele primite de baiat oscilau constant intre 1 si 2 iar mama, cu durere in suflet, a trebuit sa-si retraga copilul de la scoala. Ba chiar asta a fost si motivul pentru care s-au mutat in alta localitate.

25 de ani mai tarziu, invatatoarea a primit diagnosticul unei boli de inima foarte grave. Toti doctorii au sfatuit-o sa se duca in orasul vecin, unde se afla singurul chirurg din acea zona, capabil de o operatie pe cord deschis. Neavand alta optiune, femeia s-a dus.

Operatia a fost incununata de succes. Femeia a deschis ochii si a vazut, deasupra ei, chipul emotionat si zambitor al tanarului chirurg care o operase. A vrut sa-i spuna cateva cuvinte de multumire, dar a simtit brusc ca nu mai putea respira, s-a invinetit la fata si si-a dat sufletul.

Medicul, innebunit, a cautat sa inteleaga ce se intamplase. Cand s-a intors, l-a vazut pe prietenul nostru Hamid, ajuns om de serviciu la clinica respectiva, care scosese din priza blocul respirator, ca sa-si bage aspiratorul.

P.S. Sa nu-mi spuneti ca v-ati imaginat vreo clipa ca Hamid devenise doctor! 🙂

%d blogeri au apreciat asta: