Direct proportional cu gradul in care cautam satisfactia in viata, ea ne scapa printre degete. There’s no such thing as the perfect world of perfect. Sanatate, iubire, libertate, succes, bani, faima, urmasi, loc de munca, siguranta, etc., toate par sa ne ocoleasca exact atunci cand ni le dorim mai mult. Asta e efectul intentiei paradoxale sau hiperintentiei. Putem obtine ceva renuntand mereu la altceva, astfel incat pare o farsa faptul ca nimeni nu le poate avea pe toate deodata, trebuind mereu sa aleaga ce doreste si la ce renunta. Pe tema asta, va recomand un film pe care l-am vazut mai demult si mi-a placut, “Life or something like it”.
Am invatat ca toate lucrurile care conteaza in viata le obtii prin suferinta, eforturi imense, renuntare la sine, sacrificiu, toleranta, lupta cu propriile temeri, onestitate. Asta e pretul demnitatii. No pride, no ride. Am invatat ca placerile imediate de orice fel nu duc nicidecum la fericire, ba chiar te ratacesc pe drum. Am invatat ca atunci cand cauti placere, te indepartezi constant de fericire. Am invatat ca un om fericit e acela care si-a gasit un sens al vietii, acel sens care ii da satisfactie. Am invatat ca niciodata nu poti obtine satisfactie doar prin placeri chimice sau hranindu-ti ego-ul.
Placerile facile (pornite din nevoile ego-ului) ne indeparteaza de sens si de scop. Daca ele sunt scopul in sine, in mod inconstient sau doar hedonist, atunci fuga de responsabilitate si refugiul in placere sfarsesc mereu in fundatura insatisfactiei.
De pilda, ciocolata e o placere dulce, care ii ofera creierului o satisfactie de moment, iar raspunsul lui va fi sa ceara mai mult. Un mai mult periculos sau imposibil de satisfacut. Ciocolata e dulce ca dracu’, fiindca dracu’i dulce si mieros si nu vrea sa te saturi niciodata de el. Aproape tot ce e aparent “dulce” devine amar mai devreme sau mai tarziu. Adesea tindem sa confundam ce-i dulce cu dulceata vietii.
“Am invatat ca toate lucrurile care conteaza in viata le obtii prin suferinta, eforturi imense, renuntare la sine, sacrificiu, toleranta, lupta cu propriile temeri, onestitate. Asta e pretul demnitatii. No pride, no ride.” – auuuu ce dureros. Se poate incerca si o alta perspectiva – “toate lucrurile care conteaza” – oare cine spune care lucruri conteaza pentru cineva anume? Omuletul din cap care vorbeste ca sa nu taca? Societatea, profesorii, parintii, prietenii, mass media? Cine? Poare lucrurile care “crezi” tu ca conteaza cu adevarat pentru tine si iti provoaca suferinta pentru a le obtine de fapt nu conteaza deloc. Eu nu stiu doar privesc si din alta perspectiva.
Universul, forma sint ca si corpul uman (sau poate nu – daca nu e asa eu oricum ma simt bine pt ca nu o vad ca pe o credinta) – oricat de inteligent este trupul avand triliarde si triliarde de procese care au loc simultan intr-o secunda in toate cele zeci si zeci de triliarde de celule pe care le coordoneaza el nu este capabil sa faca distinctie dintre o intimplare care are loc in exterior si una din interior. De exemplu stai in caldura patului din camera linistita plina de flori iar corpului i se ridica tensiunea, inima bate de sta sa sara din piept, muschii sint tot mai incordati, pielea se rigidizeaza si toate astea pentru ca in cap are loc o lupta. El saracu traieste frica din cap stand de fapt in rai =)). He really is that dumb.
Daca tu spui “Am invatat ca toate lucrurile care conteaza in viata le obtii prin suferinta, eforturi imense” si chiar simti asta atunci universul te asculta si asta iti va oglindi inapoi ca doar tu esti boss-ul el doar o forma gestionata de neforma, constiinta. Eu unul simt ca totul se realizeaza fara efort atata timp cat scopul, destinatia nu este mai importanta decat pasii care duc acolo. Pasii, momentul acesta este primar, destinatia secundara. Stand cu gindul la destinatie oferindu-i atentie ai ofer energie, destinatia fiind o iluzie, o proiectie undeva in “viitor” atunci imi scurg energia intr-o minciuna, iluzie. Dreadful. Si se poate ajunge la destinatie intr-un final doar ca atunci vom fi obositi, bolnavi si incababil sa ne mai bucuram de destinatie, de ceea ce am obtinut. Eu doar rezonez cu ceea ce scriu mai sus, poate e asa, poate nu, eu ma simt foarte bine cu incertitudinele astea si ma sint perfect fara credinte. Iar ceea ce pot experimentez transformand incertitudinea in a “STII”.
Am vazut filmul de mult, singurul lucru pe ca mi-l amintesc este ca tipa a obtinut o oferta de job “super” la final la o televiziune de top pe care a refuzat-o.
da, e preferabila perspectiva ta, e net superioara. insa nu toti au ajuns la nivelul asta si inca se chinuie pe drum. inca se chinuie cu omuletul din cap care nu vrea mereu sa taca, you’re right. by the way, faza cu statul in pat, exact asa cum ai descris-o, am trait-o vara trecuta. i was really that dumb. until… let’s say, two minutes ago?
and you’ve got tones of intuition. anyway, i’m dumb dar ma tratez 
mai bine dumb decat dumb and dumber, cel putin asa sper 
i’ve always learned the hard way si am crezut ca asa e musai. inca n-am invatat the easy way, dar ajung eu si acolo, putintica rabdare, stimabile. azi mi-a zis cineva ca eu il percep pe dumnezeu ca pe ceva exterior. so, mi-am zis, daca aud asta iar, inseamna ca… houston, we’ve got a problem!
mai are cateva chestii despre care nu-i tace gura neam, dar e grozav fata de cum era inainte, cand nu-i tacea gura deloc, niciodata.
mai exista o perspectiva similara cu ce am scris, in filmul “the pursuit of hapiness”, numai ca in cazul asta, tipic visului american, hapiness=money, lots of money and things. nu aflam la finalul filmului daca milioanele alea i-au asigurat fericirea lui nea smith, aka brokerul. “oare cine spune care lucruri conteaza pentru cineva anume?”
articolul asta nu l-am scris chiar atat de serios cum imi dau seama ca probabil suna. m-a distrat faza aia din film, am considerat-o cea mai haioasa. mi-a placut nenea ala sarac, care facea profetii like being God, in rest filmul e usurel, sa fim seriosi, doar e un film cu angelina jolie
review: tipa are niste complexe de tocilara in copilarie, apoi devine o jurnalista de succes, o femeie super sexy, cu un boyfriend baschetbalist. vaneaza cel mai tare job din bransa, dar afla de la un homeless care facea profetii, intervievat cu ocazia unui meci, ca mai are de trait doar 7 zile si asta ii incurca circuitele. incepe sa realizeze ca logodnicul vedea numai blondul din ea, ca habar n-are sa se bucure de viata, devine “nonconformista”, se imbata, transmite in direct cantand melodia celor de la rolling stones, cu un mesaj care se pare ca ii atinge pe multi la corazon, apoi realizeaza minciuna si iluzia spre care o trageau ambitiile sociale, cand o intervieveaza pe cea mai de succes femeie din bransa. incepe prin a o intreba daca a meritat sacrificiul de a renunta la familie si copii pentru cariera, iar aia incepe sa planga. dupa interviu, nervoasa ca i s-au deconspirat ranile, the steel-woman nu mai vrea sa o vada pe cea care a expus-o public in felul ala “ingrat”, iar jurnalista baga la cap care e pretul corect si renunta la job si la baschetbalist, alegand iubirea, care pana atunci paruse cam incomoda in persoana unui fost amic. si asa scapa cu viata dupa cele 7 zile, fiindca invatase intre timp sa se bucure de ea.
“Eu nu stiu doar privesc si din alta perspectiva.” eu nici atat nu stiu, dar accept tare bucuroasa alte perspective.
“Eu unul simt ca totul se realizeaza fara efort atata timp cat scopul, destinatia nu este mai importanta decat pasii care duc acolo. Pasii, momentul acesta este primar, destinatia secundara.” yep, very right, asta il face pe omuletul din cap sa taca. pe bune, tace malc, cu ochii in pamant. dar maine stiu ca o s-o ia de la capat
imi amintesc cum povesteai ca alearga tipa aia si te-a provocat. ma indoiesc ca ai reusit din prima zi, in care ti-ai propus, sa alergi cot la cot cu ea. daca nu poti, daca nu poti ceva pe moment, nu inseamna ca nu se poate, dovada ca altii pot. de aia imi largesc perspectiva mea cu perspectiva celor care pot.
“ma sint perfect fara credinte.” te referi la exprimarea “cred ca…” sau la altfel de credinte?
Iti multumesc pentru rezumat, mi-am amintit imediat de fazele din film dar si de un alt film de al lui Angie pe care ti-l recomand:
Beyond Borders:
http://www.imdb.com/title/tt0294357/
Pai am renuntat si eu la una alta pentru a alerga cot la cot cu tipa. Eu alergam in 2010 10km in fiecare zi iar tipa alerga de vreo 4, 5 ori pe saptamana 5km. Apoi cand vinea ea sa alerge si eu eram deja pe teren cu cativa km la activ imi era greu sa nu o lasa sa se apropie si sa ma depaseasca. Iar dupa ce termina de alergat eu inca mai aveam cativa km de alergat, dar cu toate astea in unele zile foarte bune si rare reuseam sa tin piept. Dupa aia am aflat ca ea ma lua ca punct de reper si baga tare sa ma ajunga si sa ma depaseaca si eu bagam tare ca sa nu ma ajunga si depaseasca, am ras bine cand am aflat. Acuma alerg si eu 5 km si nu mai am atrofierile pe care le-am avut in 2010 de 2 ori cand am slabit in citeva zile vreo 10kg pierzindu-mi mult din muschi pt ca grasime nu am plus incepuse sa ma doare piciorul stang treptat de la glezna a urcat la genunchi iar mai apoi la sold si o durere taioasa rau la tendonul ahilian. In schimb mai fac curse lungi dar rar, anul trecut am incercat sa alerg maratonul dar am asuat de fiecare data, la 30km si la 36km dar anul acesta reusesc sa alerg 42 de km. Eu iubesc consecventa, imi place la nebunie, daca imi propun ceva fac, consider ca tine si de integritate a urma o alegere macar pana la un anumit punct (nu renuntarea din fasa) dar in schimb nu imi plac provocarile si nici nu prea am parte de ele. (eu nu am de aratat la nimeni nimic, cu atat mai putin mie insami asa ca las testele pt cei care le doresc =)), dar cine stie ce teste imi pregatesc eu (constiinta, universul) inconstient, sper sa nu fie asa)
“ma sint perfect fara credinte.” – ma refer atat la credintele religioase pe care le vad ca o manipulare si spalare pe creier badarana cat si la eticheta “cred” pe care majoritatea oamenilor o considera de fapt un adevar, “stiu” si astfel devine ceva personal din care isi extrag identitatea pentru ca ei nu “pot” sa se simta bine cu incertitudini cu “nu stiu” iar atunci le ramane “cred” si “stiu”. Daca “nu stiu” atunci ego-ul nu mai poate cauta sa isi impuna “adevarul” sau sa se simte lezat daca altcineva are o parere diferita pentru ca nu mai are cu ce sa se identifice. Dar cum ti-am mai spus, citi sintem atatea perceptii diferite sint si tot atitea sensuri le dam etichetelor iar cand acestea devin personale ne enervam, suferim… .
a urma provocarile stupide si a avea impresia ca imi depasesc limitele in felul asta, fara a ramane consecventa pe ceea ce tinea de mine, mi-a adus, intr-adevar mult chin. nu am fost omul care sa renunte din fasa, ci un fel de robin williams din “what dreams” may come, dar unul care nu renunta prosteste la ce trebuia sa renunte, in timp ce consecventa mi-o impiedicam de indoielile omuletului din cap, cum ii spui tu.
Mi-am adus aminte de o vorba vizionand clipul Shania-ei – ne simtim prost, suferim cand nu ni se indeplinesc dorintele, cand nu obtinem ce dorim iar cind se indeplinesc toate acestea iara ne simtim prost =)). (poate nu imediat, dar dupa o zi, luna, an apare din nou golul). Dar experimentand (traind) dintr-o alta perspectiva (dintr-un alt adevar) ne simtim bine si daca obtinem si daca nu. Aceasta este si modalitatea infailibila de a masura daca ego-ul e soferul sau constiinta – daca ne simtim bine e clar.
Daca in Africa se moare de foame in SUA se moare de mancare =)). WOW daca vine vreo fiinta evoluta pe planeta asta ramane socata. Poate sint de mult pe aici si s-au “obisnuit” dar saracii nu pot decat sa stea spectatori, respectarea liberului arbitru fiind probabil o lege universala.
ai tot facut similitudinea masina-sofer si e chiar buna. spre suprinderea lui taica-mea, eu am un stil total diferit de a sofa decat el, desi principiile de baza sunt aceleasi. lui i-e frica, asta-i chestia, dar n-ar recunoaste-o nici taiat, el zice ca e precautie, nu frica. insa “precautia” exagerata de a face totul ca la carte, de a proteja masina, i-a creat lui multe limite de a conduce, de pilda se fereste cat poate sa conduca noaptea, iar limitele astea i le-a transmis mamei, a bagat frica in ea, asa ca ea a renuntat sa mai sofeze. mi-a placut ca mama mi-a spus pe un ton de complicitate: “sa nu-l asculti. sa conduci cum poti, chiar daca gresesti, dar sa nu renunti, altfel el o sa-ti fure placerea s-o faci, pana cand ai sa renunti, ca mine, si o sa-ti para rau.” de nu stiu cate ori taica-meu mi-a zis ca-s nebuna sa conduc in conditiile respective: noapte, ceata, ploaie, zapada groasa, etc. sau ca eu, sofer incepator, sa fiu “deschizator de drumuri”, ca se tinea o coloana intreaga dupa mine, mergeam cu 100/h noaptea, pe ceata. nu eram iresponsabila deloc, circulam atent, pur si simplu imi placea la nebunie si se pare ca am mers bine daca s-au tinut si altii dupa mine
era si tata in masina, suferea in sinea lui ca nu avea controlul. o masina s-a tinut dupa mine pe drumul ala, pe o ceata de o taiai cu cutitul, de la buzau pana la braila. tata zicea: “la pariu ca e o femeie la volan, daca nu are curaj sa te depaseasca.” dar sa mergi mai tare in conditiile alea era cam nebunie. masina a tras paralel la semafor, cand am ajuns in braila, mergea in alta directie. era un barbat la volan.
daca as putea sa aplic asta in tot ce fac, as fi fericita.
diferenta intre mine si taica-meu, de care el se ingrozeste, e ca mereu ii spun ca nu gandesc cand sofez, e ca o “magie”. pur si simplu exist acolo, la volan, instinctele isi fac excelent treaba fara ganduri. ma las in voia drumului. e greu ca cineva din cei din jurul meu sa priceapa cum se “pupa” ce zic eu, ca nu gandesc, cu luciditatea si responsabilitatea de la volan. pur si simplu nu inteleg cum e posibil sa faci ceva, mai ales de genul asta, fara sa gandesti, fiind totodata foarte responsabil